fbpx

Pescuitul scrumbiei va fi permis în perioada de prohibiție, pe o porțiune din fluviul Nistru

 Pescuitul scrumbiei va fi permis în perioada de prohibiție, pe o porțiune din fluviul Nistru
Susține Ecopresa, distribuie!

Pescuitul scrumbiei de Dunăre va fi permis în perioada de prohibiție. Mai exact, între 20 mai și 9 iunie. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Ihtiologic, care a avut loc ieri la Ministerul Mediului. Prinderea acestei specii de pește nu va fi permisă, însă, oriunde, ci doar pe o porțiune a fluviului Nistru.

Astfel, amatorii de pescuit vor putea prinde scrumbie pe sectorul fluviului cuprins între satul Palanca, raionul Ștefan Vodă și localitatea Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău. Agenția de Mediu urmează să emită un ordin în care să fie incluse toate detaliile tehnice privind pescuitul scrumbiei.

Scrumbia de Dunăre este un pește marin din Marea Azov și Marea Neagră, care pătrunde în fluvii. Este o specie endemică relictă în Marea Neagră, de unde primăvara migrează în Dunăre, Nistru, Nipru, Bug și Don, pentru a-și depune icrele.

În acest an, perioada de prohibiție a fost stabilită de la 9 aprilie până pe 30 iunie, pentru diferite regiuni. Pe fluviul Nistru este interzis pescuitul până pe 15 iunie.

CITEȘTE ȘI: Pescarii cer să prindă peşti, câte 3 kg/zi, în timpul prohibiției. Agenția de Mediu: Natura trebuie să se refacă

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu