Flashmob împotriva pungilor de plastic
Un grup de tineri activiști de mediu au participat la un flashmob împotriva pungilor de plastic. Acțiunea a avut loc în fața Parlamentului, în timp ce deputații discutau modificarea Codului Contravențional care să prevadă amenzi pentru vânzarea pungilor din plastic.
Tinerii s-au îmbrăcat în pungi din plastic manifestând pașnic şi exprimându-şi îngrijorarea față de mediul înconjurător.
Alex Buretz, activist:
– Am venit astăzi aici pentru a susține schimbările în legea cu privire la pungile de plastic. Consider că acest vot este important pentru ecologie. Prin flashmob vrem să îndemnăm deputații să voteze această lege. Este primul pas, nu hotărăște toate problemele. Pe viitor aștept alte inițiative legislative.
Folosesc torbele ecologice din bumbac, dar și refolosesc pungile de plastic.
Vladimir Ternavschii, activist ecologic, Extinction Rebellion Moldova:
– Sunt împotriva pungilor din plastic, deoarece în Republica Moldova plasticul nu se reciclează. Dacă sticla și cartonul se reciclează, pungile din plastic se descompun în micro-plastic. Noi nu știm cum el ne influențează sănătatea. Din acest motiv noi trebuie să nu mai utilizăm pungile din plastic, dar trebuie să găsim alte modalități de soluționare a acestei probleme. Un pas înainte ar fi să trecem treptat la pungile bio-degradabile.
Eu folosesc torbițe din material polimer. Problema nu este în plastic, dar cum noi îl utilizăm.
Eugen Guzun, participant:
– Sunt aici pentru că nu-mi place ce se întâmplă cu plasticul și deșeurile din Chișinău, dar și din lume, în general. Iniţial legea prevedea amenzi pentru nerespectare şi ne creasem aşteptări, dar, până la urmă, am obţinut o lege „fără dinți”. Îmi pare rău că nu se poate de corectat ceva în această direcție. Țările europene pot, dar noi nu putem. Legea inițială a fost bună, nu trebuia modificată. Trebuie de căutat și alte soluții, pentru a reduce plasticul, a recicla mai mult. Să utilizăm cât mai puțin plastic, chiar să-l excludem. Să alegem alte opțiuni, chiar dacă sunt mai scumpe, care pot fi utilizate de mai multe ori și care nu dăunează mediul.
Folosesc torbe la cumpărături.
Ecaterina, participantă:
– Manifest pentru că îmi pasă de natură. Pentru ca legea care prevede interzicerea pungilor de plastic să funcționeze, nu doar să fie scrisă pe hârtie. O soluţie este ca să se introducă prevederile cu sancțiunile.
Eu folosesc pungi de textil.
Anastasia Gurschii, activistă:
– Sunt un om care iubește natura și îmi pasă de casa noastră, a tuturor, în care noi trăim. Sunt aici pentru ca cei care discută acum legea cu privire la reîntroducerea penalităților pentru utilizarea pungilor de plastic să știe că sunt oameni cărora le pasă de hotărârea lor și de această lege. Eu chiar nu mai vreau să văd pungi de plastic prin magazine. Dacă ar reintroduce penalitățile pentru utilizarea pungilor din plastic, probabil că agenții economici nu le-ar mai folosi. Daca nu are cine să-i pedepsească evident că ei vor folosi încontinuare aceste pungi.
Eu folosesc torbe pentru cumpărăturile mari și torbițele mici pentru fructe și legume.
Elena Horozova, agent economic:
– Vrem să informăm autoritățile că populația nu este indiferentă față de problema plasticului. Aș fi vrut ca în țara mea să fie rezolvată problema pungilor din plastic. Noi solicităm autorităților să ia o decizie corectă în acest caz.
Sunt mai multe materiale care pot să înlocuiască plasticul, de exemplu, pungile din hârtie. Dar hârtia nu este cea mai bună soluție, deoarece nu este atât de ecologică. Rezolvând problema plasticului noi trebuie să ținem cont să nu aducă daune mediului înconjurător. Recomand la toți să folosescă pungile din material biodegradabil.
Amintim că potrivit proiectului de lege, inclus pe Ordinea de zi a Parlamentului, la 19 septembrie 2019, amenda pentru utilizarea și vânzarea pungilor de plastic ar urma să fie între 3000 și 4500 de lei pentru persoane fizice și între 6000 și 12 mii de lei – pentru cele juridice. Aceleaşi sancţiuni vor fi aplicate şi în cazul veselei de plastic.
Natalia Cibotaru, stagiar