fbpx

Un centru de informare și educație ecologică la Prutul de Jos

 Un centru de informare și educație ecologică la Prutul de Jos
Susține Ecopresa, distribuie!

La Slobozia Mare, Cahul, a fost deschis un Centru de Informare şi Educație Ecologică al Rezervației Biosferei Prutul de Jos. 

Centrul a fost denumit ca fiind al Rezervației Biosferei Prutul de Jos, deși încă nu a fost aprobat cadrul legal și normativ în acest sens. Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a dat asigurări că până la sfirșitul acestui an se vor depune eforturi ca să fie creat cadrul legal și normativ pentru funcționarea Rezervației Biosferei Prutul de Jos, iar reabilitarea acestei regiuni din punct de vedere natural să corespundă conceptului de rezervației a biosferei.

Amintim că actualmente pe teritoriul Rezervației Prutul de Jos se desfășoară activități economice incompatibile statutului unei rezervații, mai ales a biosferei: forarea de sonde și extragerea de țiței.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru protecţia biodiversităţii şi dezvoltării durabile în regiunea Delta Dunării şi Prutul Inferior – PAN Nature”, finanțat prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, implementat de Agenția „Moldsilva”.

Anatol Rîșină, managerul proiectului, a menționat faptul că acest centru va contribui la realizarea obiectivelor dezvoltării socio- economice durabile în zona de activitate, va conştientiza şi educa publicul, comunitatea locală, copii din instituțiile de învățămînt, va facilita schimbul de experiență dintre specialiștii locali și internaționali, va promova regiunea în rândul turiștilor. Obiectivul general al proiectului este reducerea pierderilor de biodiversitate şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei locale prin introducerea unei abordări integrate a managementului resurselor naturale în zona transfrontalieră a Deltei Dunării şi Regiunii Prutul de Jos şi consolidarea implicării comunitare în regiune. Valoarea întregului proiect este de 2.259.798,00 euro și este finanțat de Uniunea Europeană.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!