Peisajele geografice: cine le protejează

Ce este peisajul?

Peisajul (geografic) reprezintă o unitate spaţială distinctă, caracterizată printr-o anumită combinare dinamică de elemente fizice (rocă, climă, sol), biotice (vegetaţie) și antropice.

Convenţia Europeană a Peisajului definește peisajul în felul următor: „…o parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii și interacţiunii factorilor naturali și/sau umani.”
Putem separa două mari clase: peisaje naturale și peisaje umanizate (culturalizate).

Peisajele naturale, după criteriul reprezentativităţii, după aspectul reliefului, pot fi: peisaje de podiș, de câmpie, de luncă etc.; după tipul de vegetaţie dominantă putem deosebi peisaj de pădure, sau de stepă, de silvostepă etc. Peisaje umanizate pot fi: peisaje agricole (inclusiv pastorale, viticole, etc.), peisaje industriale, peisaje urbane, peisaje rurale etc.

Fiecare din tipurile de peisaj menţionat anterior poate fi clasificat la rândul său în funcţie de o serie de caracteristici, inclusiv, de exemplu, după starea de stabilitate sau de echilibru (peisaje stabile, peisaje în echilibru relativ, peisaje instabile).

Sub presiunea antropică, peisajele naturale se modifică
Potrivit calculelor de specialitate, în condiţiile R. Moldova, pentru asigurarea existenţei umane optime, este nevoie de 1,5-2 ha de teren pentru fiecare locuitor. Această suprafaţă este necesară pentru satisfacerea tuturor necesităţilor vitale – locuinţă, produse industriale și agricole, agrement, dar și funcţiile ecosistemice etc. Totuși, în prezent, unei persoane îi revin, în medie, 0,85 ha de teren. Astfel, presiunea umană exercitată este de aproximativ două ori mai mare decât optimul ecologic și funcţional admisibil. Acesta este apreciat în baza coeficientului de stabilitate ecologică a peisajelor, care ia în calcul coraportul suprafeţelor diferitelor categorii de peisaje.

Este cunoscut că stabilitatea ecologică a peisajelor scade odată cu creșterea gradului de antropizare, îndeosebi în cazul unor categorii de peisaje precum cele arabile, urbane sau industriale. Spre exemplu, pădurile naturale au valoarea  coeficientului – 1,0 (valoare maximă), în timp ce peisajele urbane sau industriale – 0,0 (valoare minimă).

Valoarea medie a coeficientului de stabilitate ecologică a peisajelor în republică, după aprecierile noastre, este de 0,32 (predomină terenuri ecologic instabile). Spre exemplu, în România gradul de stabilitate ecologică a peisajelor este de 0,51.

Majoritatea peisajelor sunt ecologic instabile
În majoritatea comunelor din R. Moldova (70,1%) se întâlnesc peisaje ecologic instabile, reprezentate îndeosebi prin peisaje agricole. Acestea predomină în regiunile de câmpie sau de podiș slab fragmentat, în raioane precum Drochia, Florești, Edineţ, Unitatea Teritorială din Stânga Nistrului ș.a. Peisajele cu stabilitate nesigură se întâlnesc în 24,9% din numărul comunelor, jumătate din care sunt localizate în raioanele Hâncești, Nisporeni și Ungheni. Valori relativ mai înalte (apropiate de cele cu stabilitate medie), se înregistrează în raioanele Strășeni și Călărași. Peisajele cu stabilitate ecologică medie se întâlnesc în 41 de comune, dintre care, 29 se află în Regiunea Codrilor (unde sunt extinse peisajele silvice).

În prezent, doar opt comune dispun de peisaje ecologic stabile, toate fiind situate în Podișul Codrilor. Dintre acestea, în raionul Strășeni se află trei comune (Căpriana, Scoreni și Lozova), două comune în raionul Orhei (Teleșeu și Vatici) și câte una – în raioanele Hâncești (Stolniceni), Ungheni (Rădenii Vechi) și Ialoveni (Cigârleni).

Astfel, după gradul de stabilitate ecologică și intensitatea modificărilor antropice, peisajele din spaţiul republicii se atribuie la categoria celor ecologic instabile. Aceasta denotă necesitatea elaborării unor concepte, știinţific argumentate, atât la scară naţională, cât și locală, care ar permite crearea și utilizarea sustenabilă în diverse activităţi (agricole, industriale, de recreaţie ș.a.) a unui sistem de peisaje ecologic stabile. Pentru reducerea presiunii antropice asupra peisajelor este necesară crearea și implementarea politicilor de ameliorare a stării peisajelor la toate nivelurile, începând cu organele centrale de decizie (Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului), Administraţiile Publice Raionale și Locale, care elaborează planurile de amenajare și terminând cu deţinătorii și utilizatorii de terenuri.

Iurie BEJAN, Nicolae BOBOC,
Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Articol publicat în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat”, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD Opiniile exprimate în această lucrare sunt cele ale autorului și nu angajează responsabilitatea Programului de Granturi Mici al GEF.

Articol apărut în luna noiembrie 2017, numărul 11 (309) al Revistei „NATURA”

www.natura.md