O nouă delegație merge la Kiev pentru a cere stoparea construirii hidrocentralelor pe Nistru

235
Barajul de la Novodnestrovsk. Sursa foto: novodnestrovsk.do.am

O delegație a Republicii Moldova, din care va face parte și un viceministrul al mediului, va merge vineri, 24 martie, la Kiev, pentru a cere părții ucrainene să renunțe la ideea construirii celor șase baraje pe cursul superior al râului Nistru, transmite IPN.

Directorul Agenției „Apele Moldovei”, Igor Hâncu, a spus în cadrul emisiunii „Spațiul Public” la Radio Moldova, că Moldova insistă ca Ucraina să ratifice Acordul de la Roma, pentru gestionarea împreună a bazinului hidrografic al fluviului Nistru. La o discuție anterioară dintre prim-miniștri Ucrainei şi Republicii Moldova s-a ajuns la înțelegerea că se va merge împreună la Comisia Europeană, se va solicita sprijin pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru întreg bazinul râului Nistru, de la izvor până la vărsare.

„De atunci am tot aşteptat răspunsuri şi demersuri de la partea ucraineană, care se lasă aşteptate. Noi însă vom merge singuri şi vom depune demersuri la Uniunea Europeană. Eu cred că trebuie de inclus de pe acum structurile europene”, a spus directorul Agenției „Apele Moldovei”.

Anatolie Prohniţchi, liderul Partidului Verde Ecologist din Moldova, a spus, în aceeași emisiune, că instituțiile statului care răspund de domeniul respectiv trebuie să fie mai dure cu Kievul. „Cu Ucraina s-a discutat de multe ori, au fost organizate foarte multe întâlniri, la diferite niveluri, însă partea ucraineană mereu refuză să discute acest subiect. Noi încercăm să întreprindem toate măsurile ca să nu fie admisă construcția acestor baraje”, a subliniat liderul PVE. Potrivit lui Anatolie Prohniţchi, construcția barajelor pe cursul superior al râului Nistru prezintă un pericol imens. Situația poate deveni catastrofală.

Potrivit sursei citate, în cadrul unei intervenții telefonice, Vitali Kononov, preşedintele Partidului Verde din Ucraina, a spus că nu susţine intențiile țării sale. Partidul pe care îl conduce se va alătura demersurilor Republicii Moldova de a interzice construcția de noi baraje pe cursul superior al râului Nistru.

În cadrul altei intervenții telefonice, Silvius Dumitru, secretar general al Partidului Verde din România, a precizat că decizia de a ridica baraje pe Nistru trebuie să se ia prin consens. „Dacă este avantajos pentru ambele părţi, se poate ajunge la un consens, cu respectarea cerințelor de protecție a mediului, conform reglementărilor internaționale. Or, aici este numai hotărârea unilaterală a Ucrainei de a construi hidrocentrale, care vor diminua cursul şi debitul apei”, a spus politicianul roman. În opinia sa, Republica Moldova trebuie să-și impună clar punctul de vedere, inclusiv prin sesizarea organelor internaționale care reglementează domeniul.

La începutul anului curent, Ucraina şi-a anunțat intenția de a construi șase baraje pe Nistru. Autoritățile Republicii Moldova au criticat decizia Kievului, spunând că intenția statului vecin va scădea considerabil nivelul apei în râu, va face dificilă asigurarea cu apă potabilă a municipiului Chişinău şi va afecta şi calitatea apei livrate locuitorilor urbei. Într-un comunicat de presă remis anterior, Apă Canal-Chişinău, menţiona faptul că în condițiile în care cantitatea apei care ajunge în aval de oraşul Novodnevstrovsk (Ucraina) va fi dozată, riscurile ar putea fi destul de mari. Potrivit furnizorului, extrem de periculos este şi faptul că apa la aceste hidrocentrale va fi tratată termic, respectiv temperatura apei care va ajunge în aval de la Novodnevstrovsk şi de la noile hidrocentrale ar putea fi tehnică, nu potabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ