fbpx

FOTO/ Google Arts & Culture atrage atenția asupra patrimoniului universal afectat de schimbările climatice

 FOTO/ Google Arts & Culture atrage atenția asupra patrimoniului universal afectat de schimbările climatice
Susține Ecopresa, distribuie!

Google Arts & Culture a creat o colecție online care atrage atenția asupra diverselor moduri în care schimbările climatice afectează monumente istorice și culturale precum Rapa Nui (Insula Paștelui), Kilwa Kisiwani (Coasta Swahili, Tanzania), castelul Edinburgh (Scoția), Moscheile din Bagerhat (Bangladesh) și orașul antic Chan Chan (Peru).

„Unele dintre cele mai importante situri ale patrimoniului global sunt expuse constant unor amenințări precum dezastre naturale, conflicte umane, expansiuni urbane sau turism intensiv”, scriu cei de la Arts & Culture, un program al Google, citați de Green Report.

„Heritage on the edge” este o colecție online care vizează cinci situri culturale unice din diferite colţuri ale lumii, care sunt afectate în prezent de schimbările climatice: Rapa Nui (Insula Paștelui), Kilwa Kisiwani (Coasta Swahili, Tanzania), castelul Edinburgh (Scoția), Moscheile din Bagerhat (Bangladesh) și orașul antic Chan Chan (Peru).

Bagerhat-Bangladesh-on-Google-Arts-Culture_3

Proiectul de digitalizare a monumentelor a fost realizat în parteneriat cu CyArk și ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) și a presupus expediții pentru colectarea de date din fiecare loc, folosind fotogrammetrie, scanare 3D, drone, interviuri.

Colecția „Heritage on the edge” cuprinde peste 50 de expoziții online despre impactul schimbărilor climatice asupra patrimoniului universal; două modele “Pocket Gallery” de realitate augmentată – moscheea cu nouă cupole din Bagerhat și fortul Gereza (Tanzania) – care pot fi explorate astfel atât din exterior, cât și în interior; 25 de modele detaliate 3D ale celor cinci situri și șase 6 tururi Street View la 3600.

Edinburgh-Castle-Scotland_2

Construite din roci vulcanice, de către locuitorii polinezieni, între secolele X și XVI, statuile de pe Insula Paștelui se găsesc la o înălțime de patru metri și cântăresc 14 tone fiecare. Pe parcurs ce nivelul mării crește, iar furtunile de întețesc, malurile pe care se găsesc statuile se macină, iar acestea vor cădea, până la urmă, în mare.

Rapa-Nui-Easter-Island

Programul Google Arts & Culture reunește comorile, poveștile și cunoștințele a peste 2.000 de instituții culturale din 80 de țări.

Dacă Google își propune să facă informațiile cât mai accesibile, Arts & Culture dorește să facă cultura mai accesibilă oricui, oriunde”, au transmis cei din cadrul programului.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!