fbpx

Festivalul de artă de la Salzburg, Austria, a fost deschis cu o piesă dedicată protecției mediului

 Festivalul de artă de la Salzburg, Austria, a fost deschis cu o piesă dedicată protecției mediului

sursa: diepresse.com

Susține Ecopresa, distribuie!

Festivalul de artă de la Salzburg, Austria, a fost deschis, la sfârșitul săptămânii trecute, cu o piesă a lui Wolfgang Amadeus Mozart, care pune accentul pe necesitatea ca tinerii să preia grija față de Pământ, după ce părinții acestora i-au făcut numai rău, notează DPA.

“În «Idomeneo», piesă pe care Wolfgang Amadeus Mozart a compus-o la 24 de ani, oamenii dau vina mereu pe zei, pe stele și cred că natura este rea cu ei, în loc să înțeleagă mesajul”, a declarat regizorul american Peter Sellars, la inaugurarea evenimentului.

Potrivit lui, nu doar tinerii, dar și artiștii trebuie să devină actori principali în eforturile de a proteja clima și oceanele.

sursa: Facebook
sursa: Facebook

În rolul principal se află tenorul american Russell Thomas, iar din echipa de distribuție face parte și dansatorul Arikitau Tentau, din Kiribati, o țară din insulară din Pacific, amenințată de creșterea nivelului oceanului.

Potrivit green-report.ro, de curând, sute de artişti şi case de discuri britanice au lansat o mișcare prin care își propun să militeze pe probleme de mediu. În România,  Agent Green, artistul Irlo și peste o sută de susținători au desfășurat un protest cu ocazia reuniunii miniștrilor mediului din UE la Palatul Parlamentului. Aceștia au pictat trotuarul dinspre parcul Izvor al Palatului Parlamentului cu mesaje pozitive adresate miniștrilor de mediu din UE, pentru a îi determina să o provoace pe omoloaga lor din România să facă mai mult pentru protejarea parcurilor naționale și a pădurilor virgine.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!