În Chișinău vor fi instalate tomberoane pentru deșeuri de echipamente electrice şi electronice

303

În Chișinău vor fi instalate tomberoane speciale pentru colectarea deșeurilor  de echipamente electrice şi electronice. Acestea vor fi amplasate în 80 de puncte de colectare, special amenajate, atât în instituții publice, cât și private, inclusiv instituții de învățământ, transmite Ecopresa.md

„Scopul acțiunii este de a reduce cantitatea deșeurilor generate de astfel de obiecte, de a spori gradul de conștientizare a populației să protejeze mediului”, a declarat Svetlana Bolocan, șefa Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Colectarea deșeurilor de echipamente electrice şi electronice are loc în cadrul proiectului „Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”. Cu suportul Programului de Granturi Mici al GEF, implementat de PNUD, în cadrul proiectului va fi dezvoltată o rețea de colectare separată a e-Deșeurilor în municipiul Chișinău, precum și organizată o campanie de formare şi educare a unui comportament ecologic şi durabil printre populația Republicii Moldova. Costul proiectului constituie circa 45 mii de dolari.

Managerul proiectului „Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”, Aurelia Bahnaru, a specificat că este un proiect pentru mediu și oameni, dar care generează și resurse economice, prin valorificarea acestor deșeuri.

„Acest proces de colectare va duce la reducerea cantității deșeurilor din sol, poluarea aerului, stoparea efectelor negative asupra sănătății populației”, a remarcat Aurelia Bahnaru.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în anul, 2017, în R. Moldova, au fost colectate circa 196 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ