fbpx

Ministerul Mediului: „Nu permiteți folosirea baloanelor la careurile solemne”

Susține Ecopresa, distribuie!

Înainte de începutul unui nou an școlar, Ministerul Mediului a lansat un apel către directorii instituțiilor de învățământ să nu permită folosirea baloanelor la careurile festive. Instituția atenționează că această practică de a lansa baloane cu heliu în atmosferă are consecințe nefaste asupra mediului. 

Aceste baloane nu sunt atât de inofensive precum se crede. Sunt confecționate din materiale care nu sunt biodegradabile, sunt de unică folosință, pot zbura la distanțe mari și pot provoca numeroase probleme mediului înconjurător, în special pentru vietățile terestre și acvatice”, menționează Ministerul Mediului.

Conform unor studii realizate în acest sens, în funcție de materialul din care este confecționat balonul, acesta poate rămâne în aer timp de cel puțin 8-10 ore, dacă e din latex și până la câteva săptămâni, dacă este din folie. Totuși, mai devreme sau mai târziu, acestea se sparg, iar resturile cad în păduri, râuri, lacuri sau mări. După ce ajung în mediul înconjurător, baloanele se transformă în deșeuri care pot ucide păsările și animalele, fiind percepute drept hrană ori se pot transforma în lațuri sau capcane în care acestea se prind, înfășurându-se în jurul corpului, ceea ce duce adesea la asfixiere.

Un grup de cercetători din Australia a descoperit că, în total, una din cinci păsări de mare moare, în mod regulat, ca urmare a consumului unor resturi de balon. Iată de ce, în multe state ale lumii, pentru a reduce impactul negativ asupra mediului, legislația interzice utilizarea baloanelor cu heliu în activitățile de agrement.

În ceea ce privește heliul utilizat la umflarea acestor baloane, acesta este un gaz incolor, inodor, inert, netoxic și, fiind eliberat în atmosferă, nu are niciun efect negativ asupra mediului. Totuși, heliul este o resursă neregenerabilă și nici nu poate fi creat sintetic, astfel că folosirea intensă pentru activități de agrement ar putea duce la epuizarea sa și la limitarea utilizării în alte sectoare, unde este necesar mai mult.

În Republica Moldova nu există prevederi ale actelor normative care ar conține interzicerea folosirii baloanelor, prin urmare, autoritățile de mediu pot veni doar cu unele recomandări către Ministerul Educației și Cercetării, către autoritățile publice locale și către administrațiile instituțiilor preșcolare și școlare, să renunțe la folosirea baloanelor cu heliu în cadrul festivităților de la începutul noului an de învățământ.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu