Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Tăierile ilegale, în vizorul inspectorilor de mediu din Leova
Mai multe nereguli de mediu au fost depistate de inspectorii de mediu din raionul Leova, care au efectuat verificări ale procesului de recoltare a masei lemnoase din fondul forestier de stat și ale regulilor de transportare a masei lemnoase, comunică Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
În timpul efectuării controlului, inspectorii au depistat două persoane care, contrar legii, au tăiat arbori. Făptașii au primit amenzi a câte 2.500 lei, urmând ca ulterior să fie stabilit și prejudiciul cauzat mediului.
Încălcări au fost depistate și în localitatea Romanovca, unde trei persoane au tăiat ilicit cinci arbori, de specie arțar și ulm. Arborii au fost tăiați ilegal din fâșia forestieră din extravilanul satului. Făptașilor li s-au aplicat trei sancțiuni contravenționale, conform prevederilor art.122, alin.(1) din Codul Contravențional – tăierea ilegală sau vătămarea arborilor și arbuștilor, cu calcularea ulterioară a prejudiciului cauzat mediului.
Pe lângă tăierile ilegale, inspectorii au depistat în localitatea Cneazevca mai multe încălcări de depozitare ilegală a deșeurilor. În urma verificării, au fost întocmite patru procese-verbale, conform prevederile art.154 din Codul Contravențional – încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește cetățenilor că tăierile ilegale, dar și depozitarea ilegală a deșeurilor, se sancționează cu amendă.