Incinerarea anvelopelor. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se va adresa președintelui Parlamentului pentru a stopa adoptarea proiectului de lege de modificare a Legii deșeurilor
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, va înainta o solicitare către președintele Parlamentului pentru a stopa procesul adoptării proiectului de lege privind modificarea Legii deșeurilor prin permiterea incinerării anvelopelor și inițierea unor consultări publice la care să participe reprezentanții societății civile, reprezentanți ai comunităților din apropierea centrelor de ardere, ai mass-media și altor factori interesați, în vederea estimării riscurilor operării unor asemenea modificări la legile menționate asupra sănătății oamenilor și identificării unor soluții raționale. Decizia a fost luată după o ședință la care au participat reprezentanții asociațiilor obștești de mediu.
Reprezentanții asociațiilor de mediu care au participat la ședință au salutat inițiativa Avocatului Poporului pentru drepturile copilului și au menționat că acțiunile în acest sens sunt necesare și urgente.
Potrivit unui comunicat de presă, Ombudsmanul a constatat că nota informativă nu conține rezultatele expertizei ecologice sau a consultărilor publice, astfel fiind în situația nerespectării procedurii legale de elaborare a unui act normativ.
Avocatul Poporului și participanții la ședință, consideră prematură adoptarea acestui amendament în lipsa studiilor de impact asupra mediului și asupra sănătății populației, cât și lipsa unui mecanism de monitorizare a procesului de incinerare și coincinerare.
Participanții la ședință au atras atenția asupra impactului negativ al arderii anvelopelor asupra calității aerului în cazul când instalațiile pentru filtrarea aerului nu protejează și nu diminuează eliminarea de pulbere, care are impact dezastruos asupra solului și apelor.
Urmare a discuțiilor și analizei standardelor internaționale și naționale din domeniul mediului, Avocatului Poporului consideră că această modificare poate prejudicia dreptul omului de a trăi într-un mediu sănătos, dreptul la viață, la existență, la sănătate și la demnitate, drepturi inalienabile garantate de Constituție și de actele internaționale la care Republica Moldova este parte, și aparținând omului de la naștere.
La discuții au participat reprezentanți ai Oficiului Avocatului Poporului, A.O. „Mișcarea Ecologistă din Moldova”, Asociația Internațională a Păstrătorilor Râului Nistru „Eco-TIRAS”, A.O. Agenția pentru Dezvoltare Regională (AO ADR) „Habitat” și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM).