Energie verde pentru copiii din Fălești
Energie verde, căldură și confort termic pentru 140 de copii de la grădinița „Lăstărel” din orașul Fălești. Aceștia beneficiază de apă caldă de la colectoare solare și căldură de la energia din biomasă datorită investiţiilor Uniunii Europene.
Noul sezon de încălzire începe cu dreptul pentru administrația instituției preșcolare care a reușit cu implicarea comunității și suportul Proiectului Energie şi Biomasă să schimbe vechiul sistem de încălzire pe cărbune și să instaleze o nouă centrală termică, care funcționează pe bază de biomasă – energie locală și ecologică.
Nu aveam suficienți bani pentru a încălzi grădinița toată ziua și foloseam vechea centrală doar jumătate de zi. Diferența de temperatură se simțea la primele ore ale dimineții până se încălzeau pereții. Acum facem totul ca la carte: încălzim întreaga grădiniță 24 din 24 de ore. În plus, apreciem faptul că grădiniţa are acces la energie curată, produsă la noi acasă și avem siguranţa că nu vor fi întrerupte livrările de biocombustibil, dar și că odată cu dezvoltarea sectorului vom avea prețuri din ce în ce mai competitive la biocombustibil”, spune directoarea grădiniţei, Lilia Navroţchi.
Grădinița „Lăstărel” este prima din cele șase grădinițe din orașul Fălești care a renunțat la încălzirea cu surse fosile și a trecut la energia din resurse regenerabile. La grădiniţă au fost montate și colectoare solare, care au înlocuit cele două boilere electrice. Sistemul reglează automat temperatura apei, pentru a evita supraîncălzirea în zile toride sau dezvoltarea bacteriilor atunci când temperatura apei din rezervor este redusă.
„Mă bucur atât pentru copii, cât și pentru personalul instituției. Este mult mai comod de când s-au instalat colectoarele solare, avem mereu apă caldă și nu trebuie să așteptăm să se încălzească. Înainte aveau doar două grupe apă caldă de la boilere electrice, iar copiii din celelalte trei grupe trebuiau să aștepte să dezmorțim apa pentru a se spăla pe mâini. E mai ușor și pentru bucătărese, nu mai este necesar să încălzească apa pentru menaj și e și o economie de timp, dar mai ales de bani”, menționează Elena Prodan, educatoare în cadrul instituției.
De eficiența noului sistem de încălzire și comoditatea deservirii acestuia s-a convins și operatorul din sala de cazane, Dumitru Munteanu, care menționează că este ușor de încărcat cu biocombustibil, este ușor de curățat cazanul, dar cel mai important, este curat. „Centrala veche se afla în interiorul grădiniței, ceea ce crea un disconfort considerabil, era și praf de cărbune, și miros, acum centrala este în afara instituției, este dotată cu toate cele necesare și e comod de lucrat”, spune Dumitru Munteanu.
Pentru instalarea sistemului termic pe biomasă şi a colectoarelor solare, Proiectul Energie și Biomasă a alocat 65.667 EUR, din fonduri europene, comunitatea a investit 307. 000 de lei, fonduri ale APL, dintre care 12.000 de lei este contribuţia părinţilor. Centrala are o capacitate de circa 200 KW și încălzește peste 1.300 de metri pătrați.
Grădiniţa din Făleşti este una din cele 207 de instituţii ce au acces la energia verde datorită investiţiilor europene realizate în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.
Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect de trei ani (2015-2017), cu un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, realizată în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro). Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii.
Mai multă informaţie despre Proiectul Energie şi Biomasă găsiţi pe www.biomasa.md şi pe pagina de Facebook Energie din Biomasă.