fbpx

DOC/ Tarife pentru colectarea şi transportarea deşeurilor în Chișinău ar putea fi majorate. Propunerea Regiei Autosalubritate

 DOC/ Tarife pentru colectarea şi transportarea deşeurilor în Chișinău ar putea fi majorate. Propunerea Regiei Autosalubritate
Susține Ecopresa, distribuie!

Tariful pentru colectarea și transportarea deșeurilor menajere solide în Chișinău ar putea fi majorat. Mai exact, dacă acum un locuitor al Chișinăului care locuiește la bloc achită 9.25 lei, în viitor ar putea achita 26,25 de lei. Propunerea se regăsește într-un proiect supus consultărilor publice până la 25 aprilie.

Tarifele pentru colectarea şi transportarea deşeurilor menajere solide valabile în prezent
Tarifele pentru colectarea şi transportarea deşeurilor menajere solide care se propun spre aprobare

Î.M. Regia „Autosalubritate” susține că ajustarea tarifelor este oportună și necesară în scopul reglementării și estimării cât mai corecte și eficiente a consumurilor și cheltuielilor, suportate de către Întreprindere la îndeplinirea lucrărilor de colectare, transportare și depozitare a deșeurilor. Reprezentanții instituției precizează că tarifele în vigoare au fost aprobate acum cinci ani, în 2017, odată cu reînceperea activității poligonului Țânțăreni. În nota informativă a proiectului, autorii spun că ajustarea tarifelor este cauzată de următorii factori:

– prețurile la combustibil au crescut considerabil, motorina de la 12 lei/l în ianuarie 2021, până la 21 lei în februarie 2022;
– odată cu creșterea prețurilor la motorină costul serviciilor de transportare a deșeurilor de la Stația de transfer la poligonul Țânțăreni se majorează cu 60-70 la sută.
– pe parcursul anilor s-a modificat structura parcului auto, fapt care influențează asupra consumului de combustibil, pieselor de schimb, uzurii mijloacelor fixe.
– prioritar în oraș se instalează containere de tip european, care sunt mult mai costisitoare, prețul este de până la 8000 lei pe unitate (prețul containerelor, inclus în tariful an. 2017 – 2400 lei
– salariul minim stabilit pe țară se modifică anual, la moment constituie 3500 lei pe lună (comparativ, în a. 2017 – 2400 lei)
– s-a dublat costul serviciilor prestate de terți de la 6,7 mln de lei în 2017 până la 13 mln de lei în 2021 (servicii comunale, bancare, comunicații, poștale, internet, evidența plăților)
– cheltuieli suplimentare privind întreținerea Stațiilor de tratare a levigatului de la gunoiștea Ciocana și poligonul de deșeuri Țânțăreni;
– plățile suplimentare privind poluarea mediului, alte plăți legate de gestionarea deșeurilor și întreținerea poligonului

„Calculele tarifului includ consumurile normative, suportate nemijlocit la colectarea, transportarea, depozitarea deșeurilor, și alte consumuri și cheltuieli necesare în activitate de prestare a serviciilor, calculate de la 1 m3 deșeuri colectate, transportate, depozitate, și/sau la 1km parcurs”, notează autori proiectului.

Totodată, Regia Autosalubritate afirmă că volumul de deșeuri acumulate la sursă crește odată cu implementarea colectării selective a deșeurilor și instalarea containerelor suplimentare pentru sortarea deșeurilor pe fracții reciclare.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!