fbpx

Autoritățile publice locale din Moldova au aderat la o nouă rețea de formare în eficiență energetică

 Autoritățile publice locale din Moldova au aderat la o nouă rețea de formare în eficiență energetică
Susține Ecopresa, distribuie!

Peste 40 de Autorități publice locale (APL) din Republica Moldova au semnat un memorandum de aderare la Learning Energy Efficiency Network (LEEN), în cadrul unei ceremonii desfășurate în Municipiul Bălți. Acordul reprezintă un pilon important în atingerea obiectivelor de eficiență energetică, setate la nivel internațional, local și regional.

În același timp, aderarea la rețeaua LEEN demonstrează angajamentul APL-urilor de a se alătura la eforturile statului în setarea unui sistem de management energetic regional. Așadar, localitățile care au aderat la LEEN, vor lucra împreună pentru punerea în funcțiune a unei rețele de manageri energetici. Viitorii manageri vor activa într-o localitate sau un grup de localități alăturate și vor fi experții locali în tot ce ține de energie și eficiență energetică: de la bune practici, până la cunoașterea detaliată a sistemelor.

Foto: LEEN Moldova
Foto: LEEN Moldova

În termeni generali, inițiativa Learning Energy Efficiency Network (LEEN) își propune creșterea capacităților Autorităților publice locale în domeniul eficienței energetice prin îmbinarea dezvoltării cunoștințelor teoretice cu exersarea abilităților practice.


LEEN va asigura APL-urile semnatare cu:

· asistență tehnică și informațională;

· ateliere de lucru regulate;

· cursuri de formare, printre care și curs de certificare pentru Manageri Energetici, achitat integral;

· consultanță individuală din partea experților locali și internaționali pentru proiectele fiecărui APL în parte;

· suport pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor energetice, inclusiv a Planului de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC).


„Acest Memorandum reprezintă o piatră de temelie în misiunea noastră de a construi un viitor sustenabil și rezilient din punct de vedere energetic pentru comunitățile locale din Moldova. Prin reunirea Autorităților publice locale în cadrul Rețelei de Formare în Eficiență Energetică (LEEN), nu creăm doar o platformă de colaborare – dăm naștere unei mișcări. Prin suport tehnic specializat, instruiri practice și îndrumare strategică, vom oferi autorităților locale instrumentele și cunoștințele necesare pentru a propulsa schimbări semnificative. Împreună, construim comunități care nu doar că sunt eficiente din punct de vedere energetic, ci și reziliente și pregătite pentru viitor”, menționează Marco Buechel, coordonatorul inițiativei LEEN.

La rândul său, Christophe Frering – Liderul regional al Convenției Primarilor în RM a declarat: „Suntem bucuroși să sprijinim și să fim parteneri ai inițiativei LEEN, care se concentrează în principal pe semnatarii Convenției Primarilor ce au elaborat planuri de acțiune pentru energie și climă și le implementează activ. Cu eforturi comune, sperăm că această inițiativă va contribui la dezvoltarea și implementarea politicilor locale pentru reducerea emisiilor de CO2 și le va permite să participe mai activ la procesele de atenuare și adaptare la schimbările climatice”.

Christophe Frering, liderul regional al Convenției Primarilor în RM. Foto: LEEN Moldova
Christophe Frering, liderul regional al Convenției Primarilor în RM. Foto: LEEN Moldova

Tot în cadrul evenimentului, a fost semnat un acord de colaborare între proiectul Eficiența energetică și energiile regenerabile în Republica Moldova” (E4M), finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova și Convenția Primarilor privind Clima și Energia din Republica Moldova. Acordul asigură înțelegerea unică a obiectivelor LEEN și alinierea acțiunilor celor două părți semnatare cu alte proiecte curente în localitățile din Republica Moldova. 

Semnarea acordului
Semnarea acordului. Foto: LEEN Moldova

Deși Memorandumul de Colaborare a fost deja semnat cu 41 de APL-uri din țară, alte localități pot în continuare să adere la LEEN. APL-urile pot accesa mai multe informații despre criteriile de eligibilitate la adresa de e-mail aeer@aeer.md, pe https://aeer.md/leen.html, sau la numerele de telefon 022 20 00 90, 078 55 11 23, 078 66 11 23.  

„Rețeaua de Formare în Eficiență Energetică” (LEEN) este implementată de către Alianța pentru Eficiența Energetică și Regenerabile cu suportul proiectului „Eficiența energetică și energiile regenerabile în Republica Moldova” (E4M), finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova. 

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ludmila Hițuc

Leave a Reply