Recoltă slabă de ghindă. Organizația Arboretum.Live cere ajutor pentru a găsi stejarii roditori
Recoltă slabă de ghindă. Organizația Arboretum.Live cere ajutor pentru a găsi stejarii roditori
Ghinde de stejar. Sursa foto: Arboretum.Live
Sezonul de colectare a ghindei de stejar este în toi, dar anul acesta stejarii din Republica Moldova au rodit puțin. Organizația Arboretum.Live ne cere ajutorul pentru a găsi arbori roditori și a strânge semințele din care vor fi crescuți puieții pentru împădurire.
Cum putem ajuta la colectarea ghindei?
Organizatorii ne îndeamnă să fim atenți la stejarii din păduri, parcuri, de la marginea satelor și din fâșiile forestiere, indiferent de regiunea țării în care ne aflăm. Dacă găsim un stejar cu ghindă, putem trimite o fotografie, localitatea și raionul în care se află și, dacă este posibil, locația exactă pe hartă. Informațiile pot fi lăsate în comentariile de la postarea organizației sau trimise în mesaj privat.

Putem contribui și prin colectarea ghindei, iar organizația spune că munca va fi remunerată. Este important ca semințele să fie colectate din Republica Moldova, indiferent de regiune.
„Avem nevoie de material local, adaptat la clima și solurile noastre. Câteva reguli, ca munca să nu fie în zadar:
- adunați ghinda proaspăt căzută, grea, fără găuri și fără mucegai;
- nu o lăsați la soare și nu o uscați, păstrați-o la umbră și răcoare, în saci de pânză sau iută, nu în pungi de plastic închise;
- în pădurile de stat culegem doar cu acordul ocolului silvic”, se arată în postarea Arboretum.Live.
Perioada de colectare este scurtă: ghinda cade acum, iar sezonul va mai dura aproximativ două-trei săptămâni, adică până în prima decadă a lunii noiembrie.
De ce diferă recolta de ghindă de la un an la altul?
Stejarii rodesc neuniform, cu ani în care produc multă ghindă și ani în care recolta este slabă. „Anul trecut scriam că e un an ghindos, iar elevii din Pîrîta umpleau saci întregi. Anul acesta stejarii din Moldova au dat o recoltă slabă. Pe unde trecem, sub coroane găsim câte o ghindă, două… Stejarul rodește foarte neuniform, e în firea lui: după un an îmbelșugat vine adesea unul sărac, și așa a fost dintotdeauna. Dar pentru pepiniera noastră asta înseamnă ceva simplu: fără ghindă nu avem ce semăna, iar fără semănat nu vom avea puieți de stejar pentru plantările din anii următori. Ghinda nu se poate păstra ani de zile, ca semințele de conifere, așa că un an pierdut nu se recuperează din stoc”, precizează organizația.

De la ghindă la puiet de stejar
Pepiniera Arboretum.Live a fost înființată acum cinci ani și trece în prezent printr-un proces de modernizare. Echipa colaborează și cu parteneri pentru care are nevoie de ghindă destinată producerii a aproximativ 120.000 de puieți.

„După colectare, ghinda este sortată și păstrată în frigider pentru stratificare, un proces care pregătește semințele pentru germinare. Primăvara, ghinda este semănată în containere, unde puieții se dezvoltă aproximativ un an, până ajung la stadiul potrivit pentru plantare”, povestește Alexandru Sainsus, cofondatorul Arboretum.Live.
Cultivarea în containere permite păstrarea rădăcinilor împreună cu pământul din jurul lor în momentul plantării. Acest tip de puieți asigură o rată de prindere de peste 80%, comparativ cu rata de cel mult 50-60% în cazul puieților cu rădăcină nudă. Puieții cu rădăcina protejată (cu sistem radicular închis) au rădăcinile acoperite de un balot de pământ sau sunt crescuți în recipiente speciale cu sol. Astfel, ei păstrează un strat de sol în jurul rădăcinilor până la momentul plantării. Acest strat de pământ funcționează ca un tampon care protejează rădăcinile de factori externi și de stresul transplantării. Puieții cu rădăcina protejată pot fi sădiți chiar și în afara perioadelor optime pentru plantare.

Datorită protecției oferite de balotul de pământ sau recipient, acești copaci pot suporta mai bine variațiile de temperatură și umiditate, pot fi plantați chiar și în condiții meteorologice mai puțin favorabile. Stratul de pământ din jurul rădăcinilor îi apără și de boli și dăunători.
Postări asemănătoare












