fbpx

Industria de reciclare din RM urcă la un nou nivel: vom preda ambalajele de la băuturi și ne vom recupera banii

 Industria de reciclare din RM urcă la un nou nivel: vom preda ambalajele de la băuturi și ne vom recupera banii

Foto: Eleonora Lisnic

Susține Ecopresa, distribuie!

Industria noastră de reciclare a făcut un salt mare astăzi, chiar istoric: vom returna recipientele goale de la băuturi și ne vom lua înapoi banii pentru ele. Este vorba de ambalaje de până la 3 litri, din sticlă, plastic sau metal, care pot fi lăsate în aparatele automate de colectare (RVM-uri). Astfel vom reduce poluarea, vom încuraja reciclarea și dezvoltarea unei economii circulare. 

Guvernul a aprobat miercuri, 18 iunie, proiectul cu privire la lansarea Sistemului de Depozit pentru Ambalaje (SDA).

Cum va funcționa acesta? „La cumpărarea unei băuturi ambalate în sticlă, PET sau doză de aluminiu, consumatorul va plăti o garanție returnabilă, stabilită prin regulament. După ce produsul este consumat, ambalajul gol poate fi returnat la unul dintre punctele de colectare autorizate, iar persoana va primi înapoi suma plătită inițial. Ambalajele colectate vor fi sortate, reciclate și refolosite, evitându-se astfel poluarea și reducând cantitatea de deșeuri depozitate în natură sau în gropile de gunoi”, explică Ministerul Mediului.

Guvernul a aprobat miercuri, 18 iunie, proiectul cu privire la lansarea Sistemului de Depozit pentru Ambalaje (SDA), care urmează să fie implementat din 2026.

Sistemul urmează să funcționeze oficial din 2026.

„Acest sistem de colectare le va permite reciclatorilor să beneficieze de cantități suficiente de deșeuri curate și omogene, livrate constant – o condiție esențială pentru un proces de reciclare eficient”, comentează Moldcontrol, cel mai mare sistem colectiv de preluare a responsabilității extinse a producătorilor din RM.

Astăzi s-a făcut istorie pentru dezvoltarea industriei de reciclare în Republica Moldova. Vreau să felicit Ministerul Mediului. (…) În țările unde acest sistem s-a implementat, oamenii au putut vedea transformări reale într-o perioadă foarte scurtă de timp. Dincolo de statisticile cantităților de plastic, sticlă și metal colectate, oamenii au văzut, la modul practic, cum au dispărut multitudinea de recipiente de plastic, sticle și doze de prin păduri, spații verzi, iazuri și lacuri, chiar din primul an”, a reacționat Iuliana Cantaragiu, fostă ministră a Mediului.

Sistemul de depozit pentru ambalaje (sistemul depozit-returnare) este inspirat de modele deja funcționale în 59 de țări, cum ar fi Germania, Lituania sau România, țări în care poluarea cu astfel de deșeuri a fost redusă cu 70%. Acum îl va aplica și Republica Moldova, pentru un viitor mai curat și o comunitate mai responsabilă.

Postări asemănătoare

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Eleonora Lisnic

Leave a Reply