Colindul „O brad, frumos!”, reinterpretat, pentru a lupta împotriva tăierilor

132

50 de milioane. Iată cererea de brazi naturali, doar la nivel european. Pentru a ajunge la înălțimea de 1,5-2 metri, așa cum sunt cei vânduți de sărbători, un brad are nevoie de 10-12 ani. Este însă suficient un minut pentru a-l pune la pământ și câteva săptămâni pentru a ajunge la gunoi.

– Cât ați dat pe el?

– 100 de lei.

– Mult. Noi avem unul artificial. L-am luat acum 7 ani.

– Mie îmi place să miroasă a brad în casă. Altfel, nu simt că e Crăciunul.

Dialogul este unul real. Am asistat la el, sâmbătă, în metrou. Nu este prima dată când aud argumentele părții pro-brad natural. La fel cum sunt conștientă de faptul că brazii artificiali sunt, de cele mai multe ori, confecționați din PVC (un plastic care nu poate fi reciclat și care elimină substanțe cancerigene în timpul producției și folosirii). Există chiar și studii care demonstrează că este de 3 ori mai poluant să produci un brad artificial care va fi utilizat timp de 6 ani decât să tai în fiecare an unul natural.

Și totuși, argumentul nu justifică tăierile masive, ilegale, care au loc în Bucovina și Maramureș în preajma sărbătorilor de iarnă. Pentru a lupta împotriva fenomenului, Fundația Conservation Carpathia a inițiat o campanie de educare și conservare a pădurilor de conifere în timpul iernii.

În cadrul acesteia, au invitat Corul Symbol să adapteze și să interpreteze colindul „O brad, frumos!”. Iată rezultatul, prezentat la un concert organizat la Ateneul Român săptămâna trecută.

De câțiva ani, mă tot întreb: cât de grav este să te prindă Crăciunul fără brad?

LĂSAȚI UN MESAJ