Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație sprijină Moldova ca să răspundă la efectele schimbărilor climatice în sectorul agricol
Cel mai recent raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) privind evaluarea culturilor și a aprovizionării cu alimente în Republica Moldova a arătat că seceta a avut un impact dramatic asupra producției agricole din țară. Potrivit raportului, există îngrijorări pentru următorul sezon de recoltare 2022-2023. Deficitele persistente de umiditate în straturile inferioare de sol din întreaga țară pot avea un impact negativ asupra performanței sectorului.
În acest context, pentru a înțelege răspunsurile culturilor agricole la schimbările factorilor de mediu, participanții la atelierul „Simularea impactului climatic asupra culturilor agricole sensibile la climă pentru analiza impactului și vulnerabilităților în sectorul agricol al Republicii Moldova” au fost instruiți cum să utilizeze instrumente de modelare a impactului factorilor climatici asupra creșterii, dezvoltării și productivității culturilor agricole.
AquaCrop este un model de simulare a creșterii culturilor, dezvoltat de Divizia pentru Teren și Apă a FAO, pentru a aborda securitatea alimentară și a evalua efectul mediului și al managementului asupra producției agricole. Aceste cunoștințe vor ajuta la elaborarea de strategii pentru condiții de deficit de ape subterane pentru a spori productivitatea apei, dar și la adaptarea practicilor agricole rezistente la climă, bazate pe rezultatele modelului de productivitate a culturilor.
Atelierul a fost organizat în cadrul Proiectului finanțat de Fondul Verde pentru Climă „Integrarea adaptării în procesele de planificare pentru a reduce vulnerabilitatea la schimbările climatice la nivel central și local în sectorul agricol al Republicii Moldova (Ag-SAP)”, implementat de FAO. Proiectul Ag-SAP se desfășoară în perioada 2020-2023, cu suportul financiar al Fondului Verde pentru Climă și are drept obiectiv integrarea soluțiilor de adaptare la schimbările climatice în procesele de planificare a sectorului agrar în Republica Moldova.
La atelier au participat 41 de angajați ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai instituțiilor din subordinea ministerului, precum și salariați ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ministerului Mediului, experți în schimbări climatice, specialiști în extensie, cercetători și experți FAO.
Experții FAO, Jorge Alvar-Beltran, specialist în riscuri climatice și agrometeorologie, și Riccardo Soldan, specialist în riscuri climatice și date, au instruit participanții cum să utilizeze datele climatice, modelele de productivitate a culturilor și cum să interpreteze rezultatele. Atelierul a inclus o prezentare teoretică a scenariilor climatice globale și a celor pentru Republica Moldova, cu impactul și riscurile asociate pentru sectorul agricol.
„Înțelegerea și prognozarea modului în care producția agricolă va fi afectată de schimbările climatice abilitează factorii de decizie, la nivel național și local, cu expertiză tehnică pentru a răspunde în mod corespunzător și a preveni impactul negativ asupra agriculturii și securității alimentare a țării”, a declarat Tudor Robu, adjunctul reprezentantului FAO în Republica Moldova. El a subliniat că este necesar de a accelera aplicarea măsurilor de adaptare, mai ales în contextul situației dificile actuale din țară.