fbpx

„O țară, la fel ca și o casă, vorbește foarte multe despre om”. De Ziua Mondială a Curățeniei, comunitatea de mediu transmite mesaje

 „O țară, la fel ca și o casă, vorbește foarte multe despre om”. De Ziua Mondială a Curățeniei, comunitatea de mediu transmite mesaje
Susține Ecopresa, distribuie!

Astăzi, de Ziua Mondială a Curățeniei, comunitatea de mediu ne transmite urări, gânduri și îndemnuri. Să reflectăm și să ne inspirăm.  

Petru Vinari, reprezentantul Societății Ecologice Biotica:  „Dacă am înțelege că suntem un întreg cu tot ceea ce ne înconjoară și nu doar atât cât putem simți cu corpul nostru, am aprecia mai mult natura și oamenii din jurul nostru!” 

Silvia Ursul, specialistă în biodiversitate și vicepreședinta Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii: „Îndemnul meu este să producem cât mai puține deșeuri, astfel încât să nu fie nevoie de o zi sau o săptămână dedicată curățeniei. Să nu lăsăm totul doar la nivel de declarații și cuvinte, ci să producem efectiv mai puține deșeuri, să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra un lucru și să sortăm ambalajele de la început, astfel încât să generăm de trei-patru ori mai puține deșeuri”.

Julian Gröger, președintele Asociației EcoVisio: „Din experiența mea, Karl Marx a avut dreptate când a scris că ceea ce ne înconjoară determină conștiința noastră. Dacă suntem înconjurați de neglijență și mizerie, asta ne limitează gândurile și sentimentele. În schimb, frumusețea din jurul nostru ne poate ajuta să fim pozitivi și optimiști. Dintr-un punct de vedere egoist, ne dorim să nu avem grijă de mediul nostru doar în Ziua Curățeniei, ci pe tot parcursul anului, să fim atenți la modul în care putem contribui la frumusețea acestuia”.

Alex Guțaga, fondator Kayakingtours: „În Lituania, există o lege care spune că, dacă ești într-un loc și te odihnești în natură, chiar dacă gunoiul nu este al tău și este lăsat acolo, el se consideră al tău. Și, dacă nu îl cureți înainte să pleci, tot gunoiul se consideră al tău, iar amenda este de 200 de euro. O astfel de lege ar fi bună și potrivită și pentru noi.

Această Zi Mondială a Curățeniei ar trebui, de fapt, să fie în fiecare zi. Întrebarea pentru noi este ce am făcut astăzi, ce vom face mâine și ce am făcut ieri pentru a ne asigura că ecosistemul nostru este în armonie, iar noi suntem o parte din această armonie și sperăm că și sistemul nostru care susține acest ecosistem să fie echilibrat, astfel încât natura din jurul nostru să fie mai curată.”

Doina Ababei, membră-fondatoare a Asociației Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali: „Curățenia este, pentru mine, o stare a spiritului. De fiecare dată când îngrijesc un spațiu și fiecare lucru ajunge la destinația sa, simt cum gândurile se limpezesc și apar idei proaspete.”

Cătălina Molodoi, editoare Ecopresa: „La lelița jucăușă, stă gunoiul după ușă” . Nu este deloc întâmplător că, în înțelepciunea populară, avem destule vorbe de duh despre curățenie. O casă vorbește foarte mult despre om, despre valori, despre ordinea și curățenia din gânduri, despre starea lui de spirit, statutul social etc. Curățenia din țară spune același lucru despre un popor. Sunt țări care adună zeci de mii de oameni la acțiuni de salubrizare de Ziua Curățeniei. Mi-aș dori să vină ziua când și pentru noi acest lucru va deveni important.”

Ilia Trombițchi, directorul executiv al Asociației Eco-TIRAS: Republica Moldova poluează foarte mult apele internaționale – Nistrul, Prutul și Marea Neagră. 

Eroziunile provocate de metode greșite din agricultură stochează tone de humus în râuri mari și mici. Astfel, pierdem humusul de pe pământurile noastre și poluăm apele cu nămol.

Foarte mult mi-aș dori ca acele eforturi pe care le depune statul prin programe și strategii în domeniul poluării să rezolve măcar parțial această problemă. La aceasta ar trebui să contribuie și toți cetățenii Republicii Moldova – prin gestionarea corectă a deșeurilor, precum și prin reducerea poluării prin eroziunile produse de agricultură.” 

Alexandru Sainsus, cofondatorul ARBORETUM.LIVE: „Eu cred că noi nu trebuie să avem o Zi a Curățeniei, ci trebuie să facem curățenie în fiecare zi, pentru a nu avea nevoie de o zi specială sau de o săptămână dedicată curățeniei. Curat este acolo unde nu se aruncă gunoiul, nu acolo unde se strânge!”

Aurelia Bahnaru, președinta A.O. Centrul de instruire și consultanță E-Circular: „Ziua Mondială a Curățeniei este o campanie globală despre mobilizare și implicare susținută și promovată anual, inclusiv de A.O. Centrul de instruire și consultanță E-Circular. Și în acest an, demonstrăm cât de mult contează să fim „Uniți pentru o comunitate curată” și ne amintim că putem face diferența, chiar și prin acțiuni aparent mici. Sunt ferm convinsă că a face curat în oraș sau sat, parc sau curte, nu este doar despre a strânge deșeurile, este mai degrabă despre a molipsi cât mai mulți oameni cu un bun exemplu, cu dorința de a trăi într-un mediu mai curat, cu încrederea că un gest mic, dar făcut corect și cu regularitate, contează enorm.”

Ana Bradu, fondatoarea SRL Biopack Trading: „Asemenea inițiative, precum Ziua Mondială a Curățeniei, unesc comunitatea în jurul unor valori sănătoase, de grijă și atitudine responsabilă față de natură. Încurajez toată lumea să ia parte – fie că se alătură unei acțiuni masive, fie că fac curat în propria curte sau stradă. Dar și mai important este să ne îngrijim zilnic de ceea ce lăsăm în urma noastră, la propriu.” 

Vladimir Ternavschi, director executiv AO EcoVisio, activist de mediu:

„Acțiunea de salubrizare de Ziua Mondială a Curățeniei poate să fie una mai mică sau mai mare; aceasta nu este atât de importantă. Cel mai important este dacă astfel de comportamente se repetă în alte 365 de zile pe an, cel puțin la nivel personal –  dacă separăm deșeurile alimentare de celelalte, dacă aruncăm separat deșeurile reciclabile, dacă nu aruncăm în mijlocul naturii un șervețel sau o sticlă din plastic. Obiceiurile de zi cu zi au cel mai mare impact.

Dacă cineva încă nu sortează deșeurile, dar nici nu știe cum și de ce trebuie să facă asta, va întâlni la Ziua Mondială a Curățeniei mulți oameni care deja fac asta și pot ajuta, povesti și inspira să treacă la acțiune.” 

Irina Plis, directoarea Alianței pentru Eficiență Energetică și Regenerabilă (AEER): „Consider că asta ține de cultura omului de a păstra curățenia, nu are importanță unde, important este să fie curat, estetic și frumos. Dacă ne dorim să facem parte din spațiul european, trebuie să preluăm aceste bune practici, să fim mai atenți, mai grijulii față de mediu.”  

Alex Ivanov, director dezvoltare AO Reciclare: „Timp de 30 de ani, Moldova a fost poluată continuu, iar deșeurile nu au fost o prioritate. Ne bucurăm că autoritățile au înțeles că nu fac față gestionarii deșeurilor și au transmis mediului de business o parte din obligații. AO Reciclare organizează anul împrejur activități de salubrizare, inclusiv cu grupul de voluntari, la care poate adera oricine dorește: https://rep.md/#pop-up-meniu. Ziua Mondială a Curățeniei trebuie să fie sărbătorită de toți prin curățarea spațiului din împrejurări, iar cine nu a reușit azi o poate face oricând. Mulțumim și îndemnăm cetățenii să nu arunce deșeurile decât în locuri special amenajate!”

Roman Bahnaru, administrator EcoDigital ONG, implementator proiect Fugi de Plastic: „Digitalizarea este un instrument perfect pentru a trăi într-o lume curată și verde, accelerând tranziția către o economie circulară – facilitând informarea și educarea tuturor părților implicate în procesul de ecologizare a lumii moderne atât la nivel local, cât și global.

De Ziua Mondială Curățeniei, îi îndemn pe toți să facă curat afară, în comunitatea în care trăiesc și, mai ales, să facă curățenie digitală pe dispozitivele electronice și în conturile online prin ștergerea informației de care nu au nevoie, reducând astfel poluarea digitală asupra mediului.”

Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic: „Oriunde aș merge în natură, la plecare las locul curat în urma mea. Mă întristează faptul că, de cele mai multe ori, oamenii nu respectă locul în care merg să se odihnească. Deșeurile lăsate în pădure, pe mal de râu, pe câmpuri sunt o sursă continuă de poluare, în special, cu microplastic. Îmi doresc ca Ziua Curățeniei să fie în fiecare zi, ca mod de trai și acțiune. Să lăsăm curat în urma noastră, căci în natură suntem oaspeți, nu stăpâni”.

Ziua Mondială a Curățeniei a fost sărbătorită pentru prima oară în 2008, în Estonia. Atunci s-au unit 50.000 de oameni pentru a curăța întreaga țară în doar cinci ore. 14 ani mai târziu, ideea simplă a devenit o mișcare globală cu milioane de voluntari și lideri.

Marcată în acest an pe data de 16 septembrie, Ziua Mondială a Curățeniei reunește milioane de voluntari, guverne și organizații din 191 de țări pentru a aborda problema globală a deșeurilor și pentru a construi o lume nouă și durabilă.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ludmila Hițuc