Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Comisia moldo-ucraineană privind utilizarea durabilă și protecția râului Nistru s-a întrunit în ședință
În perioada 7-8 decembrie, Agenția de Mediu este gazda ședinței Grupului de lucru moldo-ucrainean pentru Monitoring și Schimb de Informație din cadrul „Comisiei pentru utilizarea durabilă și protecția bazinului râului Nistru (Comisia Nistru)”.
Republica Moldova este reprezentată la eveniment de membrii grupului național de lucru și instituțiile cu responsabilități privind monitorizarea bazinului râului Nistru: Agenția de Mediu, Agenția Apele Moldovei, Serviciul Hidrometeorologic de Stat și Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale.
În baza acordului de colaborare semnat între Republica Moldova și Ucraina, Agenția de Mediu este responsabilă de efectuarea monitoringului calității apei bazinului Nistru în punctele stabilite de comun acord. Ambele părți au prezentat informații privind cantitatea și calitatea apei, atât după parametrii hidrochimici, cât și hidrobiologici, monitoringul apelor subterane, progresele și problemele întâlnite în activitatea comună de utilizare și protecție a apei bazinului râului.
În cadrul ședinței a fost aprobată versiunea revizuită a Regulamentului de colaborare privind monitorizarea și schimbul de informații pentru bazinul râului Nistru, în context transfrontalier. Totodată, a fost coordonat și planul pentru anii 2023-2024 al grupului de lucru privind monitoringul și schimbul de informații pentru bazinul râului Nistru.