Transportul ecologic câștigă teren în RM: peste 6.600 de mașini electrice înmatriculate
Transportul ecologic câștigă teren în RM: peste 6.600 de mașini electrice înmatriculate

Sursa foto: macelectricco.com
În doar opt ani, începând cu 2018, numărul vehiculelor electrice a ajuns la peste 6.600 în Republica Moldova, cu o creștere spectaculoasă în primele luni ale anului 2025. Iar dacă le adunăm și pe cele hibride, ajungem la 21.000 de vehicule ecologice înmatriculate până în prezent – o creștere de 140% față de 2023. Alegerea unui vehicul electric înseamnă mai puțină poluare, mai puțin zgomot, tranziție spre mobilitatea durabilă.
Creștere de 266% în 2025
De la începutul anului 2018 și până la sfârșitul lunii martie 2025, în Republica Moldova au fost înmatriculate 6.612 vehicule electrice. Dintre acestea, 5.031 aparțin persoanelor fizice, iar 1.581 – persoanelor juridice, potrivit datelor statistice oferite de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Doar în primele trei luni ale anului 2025 au fost înregistrate 828 de mașini electrice, ceea ce reprezintă o creștere impresionantă, de 266% sau de 2,5 ori, față de aceeași perioadă din 2024, când au fost înmatriculate doar 311 unități.
Această creștere impresionantă a numărului de mașini electrice este salutată de Asociația Obștească „Renaşterea Rurală”, care a încurajat utilizarea vehiculelor ecologice și a contribuit la modificări legislative ce prevăd scutirea de accize pentru autoturismele complet electrice – acestea beneficiază de o cotă de acciz de 0%, indiferent de putere sau valoare, devenind mai accesibile.
„Vehiculele electrice devin tot mai accesibile, iar moldovenii aleg din ce în ce mai mult soluții prietenoase cu mediul. Măsura fiscală menționată a redus considerabil costurile de import pentru vehiculele electrice, încurajând astfel adoptarea acestora și contribuind la reducerea emisiilor de CO₂ și a poluării în orașe”, constată „Renașterea Rurală”.
Aproximativ 21 mii de vehicule ecologice – hibride și electrice
Dacă includem și vehiculele hibride, statistica devine și mai convingătoare: în 2025, numărul total al vehiculelor electrice și hibride înmatriculate în Republica Moldova a ajuns la 20.978 (erau doar 8.750 înregistrate în 2023). Aceasta înseamnă o creștere de aproape 140% într-un timp relativ scurt.
„Această creștere semnificativă evidențiază o accelerare a tranziției către mijloace de transport sustenabile și eficiente energetic în Republica Moldova”, notează CNED.
Potrivit instituției, datele demonstrează nu doar un interes tot mai mare pentru mobilitatea ecologică, ci și un progres al infrastructurii necesare pentru utilizarea acestor mijloace de transport – de la stații de încărcare, până la politici de susținere a vehiculelor nepoluante.
Context internațional: este transportul electric dorit cu adevărat?
La nivel global, cererea pentru mașini electrice este în continuă creștere, dar cu diferențe semnificative de la o regiune la alta. Țări precum Norvegia, Olanda, China și Germania au devenit lideri în mobilitatea electrică, datorită subvențiilor guvernamentale, infrastructurii bine dezvoltate și conștientizării ecologice.
Potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), în 2024, aproximativ 18% din totalul vânzărilor de autoturisme la nivel global au fost electrice. În Uniunea Europeană (UE), proporția este chiar mai mare, în anumite state depășind 25–30%.
Dar ce îi împiedică pe unii să aleagă o mașină electrică? Există și reticențe. Printre principalele motive pentru care unii consumatori ezită sunt:
- Prețul ridicat al mașinilor electrice comparativ cu cele clasice (deși costurile totale pe termen lung pot fi mai mici).
- Infrastructura de încărcare insuficientă, mai ales în zonele rurale sau în orașele mici.
- Anxietatea privind autonomia – adică frica de a rămâne fără energie înainte de a ajunge la o stație de încărcare.
- Obișnuința cu motoarele termice și lipsa de informare privind avantajele reale ale unui vehicul electric.
Cu toate acestea, observatorii afirmă că trendul global este clar: viitorul mobilității este electric. Potrivit lor, pe măsură ce bateriile devin mai eficiente, prețurile scad și infrastructura se dezvoltă, transportul electric va deveni nu doar o opțiune ecologică, ci și una economică.
Postări asemănătoare
