Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Soba pe lemne: recomandări pentru a ne încălzi mai bine și mai ieftin
Foarte mulți dintre noi sau părinții și rudele noastre se încălzesc iarna de la o sobă pe lemne. Aceasta poate deveni mai eficientă energetic dacă este întreținută corect, dacă sunt efectuate la timp anumite reparații și îmbunătățiri.
Celor care se întreabă cum să obțină căldură suficientă iarna aceasta cu lemne mai puține le vin în ajutor specialiștii de la Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Iată recomandările lor:
– Curăță soba și coșul de fum o dată pe an.
– Repară sau înlocuiește coșul de fum, dacă este deteriorat.
– Pentru a evita condensarea, izolează hornul din pod.
– Dacă e posibil, înlătură „ursoaica” din podul casei, deoarece poate cauza situații periculoase.
– Adaugă dopuri sau ușițe pentru curățare și întreținere, dacă acestea lipsesc.
Important de avut în vedere: în fața sobei trebuie așezată o placă de protecție sau un covoraș special rezistent la foc pentru a proteja podeaua de jar sau scântei.
Dacă soba necesită lucrări complexe, cel mai bine este să apelezi la un specialist local, care poate oferi îndrumarea potrivită. Poți chema un profesionist să curețe soba o dată pe an – acest lucru va ajuta la economisirea lemnului, eliminarea riscului de incendiu și intoxicare cu fum. Nu este suficient să fie curățată doar camera de ardere a sobei, trebuie curățate și canalul prin care trece fumul, și coșul de fum.
Este bine să verifici în mod regulat coșul de fum, pentru a te convinge că nu are fisuri sau alte deteriorări. De asemenea, verifică dacă nu cumva există urme de fum pe peretele sobei. Dacă există, este necesar să astupi fisurile din rosturile cărămizilor sau din tencuială.
Găsești mai multe recomandări pentru îmbunătățirea sobei pe lemne sau a centralei pe gaz pe site-ul proiectului „Mă implic”.
Există și secrete legate de aprinderea corectă a focului în sobă. Maxim Burduja, meșter sobar și expert în sisteme de încălzire, ne-a arătat, pe pași, cum se face corect focul în sobă. Potrivit lui, dacă vom învăța niște reguli simple, în loc de 8-9 m3 de lemne, vom consuma numai 5 m3:
În mod obișnuit, aprindem focul de jos în sus – jos aranjăm așchii și lemne mai subțiri, iar butucii deasupra.
S-a demonstrat însă că este mai eficientă aprinderea de sus în jos, când la bază se pun mai întâi lemnele mai mari. O metodă la fel de eficientă este aranjarea pe orizontală – pe partea ieșirii din focar, plasăm mai întâi buștenii, apoi, în descreștere, lemnele mai subțiri, așchiile etc. În acest mod, încălzirea focarului va porni mai repede, soba va emite mai puține gaze de evacuare, și mai puține particule negre se vor așeza pe pereți.
Aerul trebuie să aibă spațiu să circule în focar. De aceea, în toate tipurile de sobă, atunci când facem focul, trebuie să lăsăm neacoperite câteva grătare în partea opusă ieșirii din focar.
De asemenea, niciodată nu se umple focarul cu lemne sută la sută – doar pe jumătate – și în niciun caz să nu depășească o treime din volumul focarului.
Mai multe detalii foarte utile poți afla din articolul Ecopresa: „[VIDEO] Cum se aprinde CORECT FOCUL în SOBĂ?”