Iunie 2022, în topul celor mai călduroase luni iunie din istorie
Iunie 2022 a ocupat locul al treilea în clasamentul celor mai călduroase luni iunie înregistrate până în prezent pe plan global. Astfel arată datele publicate de serviciul european Copernicus privind schimbările climatice.
Iunie 2019 şi 2021 au ocupat primul și al doilea loc în topul celor mai călduroase luni pe scară mondială.
Programul Copernicus, care monitorizează climatul cu ajutorul sateliţilor, sistemelor de măsurare maritime, aeriene, precum şi a staţiilor meteorologice situate în lumea întreagă, relevă faptul că mai multe „fapte marcante” au avut loc în iunie 2022, scrie green-report.ro.
Temperatura medie mondială pentru luna iunie a fost superioară cu circa 0,31 de grade Celsius faţă de media înregistrată între 1991 şi 2020.
În Europa este vorba despre a doua lună iunie cea mai călduroasă înregistrată vreodată, cu o temperatură mai mare cu circa 1,6 grade Celsius faţă de medie. Iunie 2019 a fost luna iunie cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Europa.
Copernicus evocă în special temperaturile extreme înregistrate în Spania şi Italia.
„Sud-vestul Europei, care a cunoscut primul val de căldură în cea de-a doua jumătate a lunii mai, a fost afectată, patru săptămâni mai târziu, de o nouă perioadă de temperaturi excepţionale, care a culminat pe 17 iunie”, se precizează în comunicat.
În afara acestor regiuni, ţări precum Franţa, Japonia şi Statele Unite au cunoscut de asemenea valuri intense de căldură.
La extrema opusă, în Groenlanda şi în mare parte din America de Sud, studiul scoate în evidenţă temperaturi mai scăzute.
„Ne aşteptăm ca valuri de căldură asemănătoare celor observate anul acesta să devină mai frecvente şi mai severe în anii care vin, atât în Europa, cât şi în alte părţi”, a estimat directorul serviciului pentru schimbări climatice din cadrul Copernicus, Carlo Buontempo, în lumina acestor informaţii.
„Este în mod special important să punem la dispoziţia publicului date fiabile, astfel încât toată lumea să poată urmări aceste tendinţe şi să se pregătească mai bine pentru ceea ce va urma”, a adăugat el.