fbpx
Susține Ecopresa, distribuie!




Festivalul Ziua Mediului 2022 s-a încheiat cu o seară caritabilă pe ritm de jazz
DE CLARA ABDULLAH, FOTO DE SVETLANA COSTIUC
Pe 28 iunie, comunitatea de ecologiști și alți oameni de bine ai Chișinăului și-au luat rămas bun pe anul acesta de la Festivalul Ziua Mediului. Pentru a sărbători ocazia așa cum se cuvine, organizatorii au pregătit un eveniment special, cu jazz live oferit de Mark Oselski Trio. Participanții s-au unit pentru o cauză nobilă — strângerea de fonduri pentru pepiniera de stejari a familiei Grițcan.
Cea de-a 7-a ediție a Festivalului Ziua Mediului a avut loc în perioada 4-28 iunie, cu scopul de a crea oportunități de reflecție asupra tematicii de mediu, dar și de socializare pentru comunitatea ecologică. Timp de aproape o lună, toți cei interesați de ecologie și natură au avut parte de iarmaroace și expoziții tematice, ateliere interesante, drumeții, vizite ghidate și concerte în aer liber.

Festivalul a fost încununat cu un concert caritabil pe data de 28 iunie, desfășurat în legendarul Centru de Creație „Buciumul” din Capitală. Banii strânși în urma evenimentului au mers către soții Grițcan — o familie deosebită, care a transformat ghindele adunate din trei copaci din centrul Chișinăului într-o pepinieră cu 10.000 de puieți de stejar (întreaga poveste aici).

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Lilia Curchi, directoarea Asociației Jurnaliștilor de Mediu (AJMTEM), și Cătălina Molodoi, managerul de dezvoltare, cărora li s-au alăturat pe scenă și alți membri din echipa de organizare a Festivalului Ziua Mediului. Următoarea la microfon a fost Daniela Grițcan, prezentă la eveniment cu familia, care le-a mulțumit celor prezenți pentru susținere și pentru încrederea în misiunea familiei sale — aceea de a crește cât mai mulți puieți, cu care să înverzească Moldova.

Un discurs emoționant a ținut și Viorica Tătaru, fiica regretatului regizor Tudor Tătaru, cel care, timp de 22 de ani, a fost conducătorul Centrului de Creație „Buciumul”. Viorica și-a împărtășit bucuria de a vedea curtea acestui loc găzduind lume și evenimente frumoase, aceasta fiind, de fapt, și menirea sa.

Cei prezenți la eveniment au putut să socializeze, să se relaxeze pe bean bag-uri cu un pahar de șampanie din partea casei și să mănânce bucate gustoase de sezon, gătite cu drag de reprezentanți ai pieței EcoLocal. De asemenea, oaspeții au avut ocazia de a-i cunoaște mai bine pe oamenii din spatele Festivalului Ziua Mediului, membri ai echipelor AJMTEM și Ecopresa.md, care au avut propriul stand în cadrul evenimentului.

Tot la standul organizatorilor, vizitatorii au putut cumpăra torbe și tricouri imprimate cu ilustrații superbe realizate de Albina Kolesnichenko, artistă și activistă de mediu din Ucraina. Atât torbele, cât și tricourile, au fost pregătite și puse în vânzare de către AJMTEM cu scopul de a strânge bani pentru organizația Eko Misto, co-fondată de Albina în orașul Chernihiv.

Seara a culminat cu un concert de jazz al formației Mark Oselski Trio, care a oferit oaspeților o oră de relaxare și încântare muzicală la asfințitul soarelui. Compozitorul, pianistul și producătorul muzical Mark Oselski a început să cânte jazz încă din liceu, iar la 19 ani a înregistrat primul său album, numit „Rancho Moldova".

Concertul de la „Buciumul” a cuprins cele mai bune compoziții de autor ale lui Mark, de o melodicitate și muzicalitate intense, la care și-au adus din plin aportul cei doi parteneri muzicali.
La final de eveniment, Lilia Curchi și Cătălina Molodoi și-au exprimat recunoștința față de participanți și parteneri pentru încă o ediție de succes a Festivalului Ziua Mediului Moldova. Ultimul cuvânt de încheiere a venit din partea Virginiei Bîlici, coordonatoare de programe în cadrul Ambasadei Suediei, unul din partenerii strategici care au făcut posibilă această ediție a festivalului.
Festivalul Ziua Mediului Moldova vă așteaptă și la anul, mai mulți și mai „verzi” ca niciodată!

------------------------------

Evenimentul de închidere a Festivalului Ziua Mediului Moldova 2022 a fost organizat de AJMTEM cu suportul Suediei, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău.

Festivalul Ziua Mediului Moldova 2022 a fost organizat de AJMTEM, cu suportul Programului de Granturi Mici GEF – PNUD, Suediei, Uniunii Europene, Organizației Mondiale a Sănătății, Ministerul Mediului, precum și al comunității de mediu – organizații de mediu, activiști și activiste, afaceri verzi etc.

Susține Ecopresa, distribuie!