3.000 de familii vor putea înlocui electrocasnicele vechi cu echipamente noi, eficiente energetic
3.000 de familii vor putea înlocui electrocasnicele vechi cu echipamente noi, eficiente energetic
Sursa foto: Centrul Național pentru Energie Durabilă
Aproximativ 3.000 de familii din Republica Moldova vor putea să-și reducă consumul de energie electrică prin înlocuirea frigiderelor și a mașinilor de spălat rufe vechi cu echipamente noi, eficiente energetic. Programul EcoVoucher revine și este disponibil între 30 martie și 20 aprilie 2026.
Datorită programului, consumatorii vulnerabili vor beneficia de facturi mai mici pentru energie electrică prin utilizarea echipamentelor mai economice și eficiente energetic.
„Programul EcoVoucher a demonstrat din primele ediții, prin cifre, rezultate cu impact real. Observăm efectele directe ale programului – cetățenii țin cont de eficiența energetică și de impactul real al consumului de energie asupra bugetului familiei în momentul achiziției. Economiile înregistrate de la lansarea programului depășesc așteptările inițiale și confirmă impactul pozitiv al acestui mecanism asupra bugetelor familiale, care va continua și în 2026”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Voucherele oferite în această rundă au valoarea de 6.000 de lei și acoperă până la 70% din prețul electrocasnicelor, cu condiția predării echipamentului uzat.

Cine este eligibil
În această ediție, voucherele vor fi acordate prioritar familiilor cu cei mai mulți copii și persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani. Totodată, a fost introdusă o nouă categorie de beneficiari: 10% din numărul total de vouchere disponibile vor fi alocate persoanelor cu dizabilități severe, selectate în funcție de necesitățile specifice ale gospodăriei.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să fie înregistrați în Sistemul informațional „Vulnerabilitatea Energetică”. Aceștia vor fi notificați prin SMS sau e-mail cu privire la disponibilitatea voucherelor, care vor putea fi accesate prin intermediul platformei compensatii.gov.md. Pentru valorificarea voucherului, beneficiarii vor trebui să predea un electrocasnic uzat de același tip.
1 milion de lei pentru runda din acest an
Cu un buget total estimat la 1 milion de euro, runda actuală a programului EcoVoucher este finanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Eficiență Energetică și Energie Regenerabilă în Republica Moldova” (E4M), implementat de GIZ.
Rezultatele până acum: peste 40.000 de electrocasnice înlocuite
Datele CNED arată că, de la lansarea programului, au fost înlocuite peste 40.000 de electrocasnice mari, generând economii de peste 6,5 milioane kWh, echivalentul a peste 24 milioane de lei. Se estimează că aceste echipamente vor produce anual economii de aproximativ 8,15 milioane kWh, adică circa 30,1 milioane de lei.

Postări asemănătoare












