fbpx
Susține Ecopresa, distribuie!

#ȘcoalaVerde a ajuns la final –
experiența unui proiect inovativ, pilotat în 12 școli din țară

DE CLARA ABDULLAH, FOTO DE ANASTASIA GURSCHI ȘI OLEKSANDRA HALAIM

Cum a contribuit "Școala Verde" la educația pentru mediu din R. Moldova? La această întrebare au reflectat inițiatorii, partenerii și experții proiectului, cu ocazia evenimentului de închidere. Finalizarea cu succes a proiectului „Școala Verde” a fost marcată pe 28 iulie, printr-un eveniment găzduit de Clasa Viitorului, în incinta Universității Pedagogice de Stat.

Ce și de ce este „Școala Verde”

Proiectul „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar” – pe scurt, „Școala Verde” – a fost pilotat în 12 instituții școlare din R. Moldova în perioada octombrie 2021-iulie 2022. Ideea din spatele „Școala Verde” este de a introduce un model inovativ de planificare și educație sustenabilă, bazat pe implicarea elevilor și a dascălilor în rezolvarea problemelor de mediu, pentru ca aceștia să devină împuterniciți ca agenți ai schimbării.

Proiectul a fost realizat de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM). Finanțarea a venit din partea Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în calitate de partener de implementare.

Pe durata proiectului, școlile participante au beneficiat de instrumente moderne de monitorizare a factorilor de mediu, ghiduri practice, vizite și instruiri din partea experților, evaluări profesioniste sub aspect ecologic și nu în ultimul rând, suport pentru a introduce soluții „verzi”. Toate acestea s-au tradus prin rezultate concrete, evidențiate în timpul evenimentului de închidere.

Un succes măsurat în cifre și zâmbete

În jur de 450 de beneficiari (elevi, pedagogi, personal administrativ) au căpătat bagajul de cunoștințe pentru a identifica și soluționa probleme de mediu, prin intermediul instruirilor și a vizitelor de studiu din proiect. În total, peste 1000 de elevi și profesori au fost implicați în realizarea acțiunilor durabile pentru îmbunătățirea mediului ecologic școlar.

Pentru a pune în practică cele învățate, cele 12 Echipe Verzi au implementat soluții sustenabile pentru îmbunătățirea mediului școlar, cu susținere financiară din partea proiectului. Școlile au beneficiat de mini-granturi în baza unui apel de propuneri, ce a vizat intervenții în patru direcții: eficiență energetică și microclimat, gestionarea deșeurilor, spații verzi, infrastructura pentru apă și canalizare.

Comunicarea socială activă din cadrul proiectului, realizată inclusiv de către Echipele Verzi ghidate de AJMTEM, a făcut ca temele și activitățile „Școala Verde” să ajungă la mai mult de 35.000 de oameni, contribuind la un grad mai mare de conștientizare ecologică în societate.

Pasiunea și implicarea activă a profesorilor din cele 12 școli au fost răsplătite cu trofee. Pentru Teodor Garabagiu, profesor de geografie și coordonatorul Echipei Verzi în cadrul Liceului „Ștefan cel Mare” Șoldănești, proiectul „Școala Verde” a fost doar începutul:

Odată cu revenirea elevilor la școală, o să reînnoim Echipa Verde, poate chiar o și extindem. În urma vizitelor de studiu la alte instituții, vom derula și alte activități. Ne dorim să schimbăm iluminatul în toată instituția, să instalăm niște panouri fotovoltaice, și să amenajăm o stație de epurare autonomă.

Irina Plis, managera proiectului, și-a exprimat admirația pentru toți dascălii și elevii implicați în „Școala Verde”, cu toată convingerea că rezultatele lor îi vor motiva și pe alții

Noi am văzut în Echipele Verzi oameni extrem de talentați, entuziaști, harnici, oameni cu inimă mare, care nu rămân indiferenți. Sunt sigură ca școlile noastre vor servi drept exemplu pentru celelalte instituții de învățământ, și le vor inspira să își schimbe propriul mediu școlar spre bine.

În calitate de finanțator, dar și partener strategic al proiectului, Constanța Popescu, reprezentanta GIZ Moldova, a accentuat importanța eficienței energetice și a consumului rațional, acum mai mult ca niciodată:

Contextul regional ne arată și mai mult de ce eficiența energetică este foarte importantă, iar asta ne motivează să ne gândim nu doar la aspectele economice, dar și la cele de securitate. Pe lângă investițiile în infrastructură, cu toții conștientizăm cât de important este să manifestăm un comportament responsabil față de resursele naturale, și de a crea un mediu sănătos în instituțiile școlare.

Dezvoltarea durabilă prin lentila proiectului

La eveniment au fost prezenți și experții „Școala Verde”, care au împărtășit din experiența lor de abordare a Obiectivelor de Dezvoltare ONU prin prisma proiectului. Liliana Botnaru, experta în domeniul spațiilor verzi, își dorește ca toată munca frumoasă începută de „Școala Verde” să fie dusă mai departe:

M-a inspirat faptul că multe școli au plantat garduri verzi, mulți pomi, dar și au animat serele de pe teritoriile școlilor, unde își cultivă propriile legume. Necesitățile școlilor sunt foarte mari, dorință și inițiativă sunt, mai este nevoie și de susținere financiară. Pentru următorul an, aș vrea ca numărul școlilor să fie triplu în asemenea proiecte, iar școlile care au fost pioniere anul acesta să fie un exemplu - și de ce nu, poate chiar o sursă de expertiză - pentru următoarele Școli Verzi.

Evenimentul s-a bucurat și de participarea unor experți internaționali. Experta ucraineană Oleksandra Halaim a primit o diplomă de excelență, în semn de apreciere pentru toate meritele sale în transmiterea de bune practici ecologice. De asemenea, Hoai Tran de la Independent Institute for Environmental Issues (Berlin) s-a alăturat online pentru a descrie experiența germană de a aduce dezvoltarea durabilă - în special eficiența energetică - în școli. De asemenea,

Experta Oxana Miron a povestit despre reușitele „Școala Verde” înregistrate pe partea de advocacy. Pentru a produce schimbări de durată, obiectivele proiectului nu s-au concentrat doar pe școli, ci au țintit spre o „înverzire” structurală a întregului sistem de învățământ. Planul de advocacy elaborat în cadrul proiectului vizează adoptarea și promovarea conceptului „Școala Verde” la nivel național, mecanisme financiare pentru proiecte de eficiență energetică în școli și actualizarea materiei predate în domeniul educației de mediu.

Evenimentul de închidere a proiectului a luat sfârșit pe o notă de socializare, cu masa de prânz însoțită de vizionarea clipurilor video despre experiențele „Școala Verde”. Un clip de totalizare a fost lansat chiar în cadrul evenimentului și prezentat de Lilia Curchi, expertă pe comunicare în cadrul „Școala Verde”:

Câteva acțiuni simple pot răsturna munți, atunci când sunt făcute cu sens și dăruire. Un factor important în succesul Școala Verde a fost implicarea comunității și comunicarea activă a rezultatelor, care a extins impactul proiectului dincolo de zidurile școlii.

Mai multe detalii despre proiect și impactul acestuia pot fi găsite pe pagina de Facebook Școala Verde


Proiectul „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar” este realizat de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM).

Proiectul este implementat pe durata unui an, grație finanțării din partea Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare prin proiectul „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).


Susține Ecopresa, distribuie!