Nu mă lua cu tine – casa mea este aici!
Lunile mai și iunie reprezintă perioada „de vârf” în care majoritatea păsărilor au deja pui de diverse vârste. Unii abia au eclozat, alții deja au pene și se aventurează în afara cuibului. Deseori, în plimbările noastre prin natură s-ar putea să găsim astfel de puișori, pe care riscăm să îi considerăm în mod eronat drept „căzuți” sau „abandonați” și să-i luăm acasă la noi. În aproape 90% din cazuri, acest lucru este contra-indicat și nu este deloc recomandat de specialiști, întrucât puii găsiți la sol sunt perfect sănătoși, nu au nevoie de îngrijiri și sunt supravegheați de părinți în timp ce-și exersează zborul. Unii ornitologi echivalează acest gest cu o „răpire” a puiului din habitatul său nativ – urmată mai întotdeauna de oferirea unei îngrijiri necorespunzătoare culminate cu moartea tragică a micului înaripat.
Pentru a evita astfel de situații, Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) are scopul de informa publicul larg despre particularitățile acestui fenomen, în scopul acordării unui ajutor corect și responsabil puilor de păsări găsiți la sol.
De ce puii cad din cuib?
În majoritatea cazurilor, motivul este unul cât se poate de natural – puii cresc mari și nu mai încap în cuib. În plus, lor le cresc deja penele de la aripi, iar curiozitatea le dă ghes să exploreze spațiul din afara casei. În unele cazuri, chiar părinții sunt cei care îi îndeamnă pe pui să părăsească cuibul, utilizând tot felul de șmecherii: ba le aduc mâncare la marginea cuibului, ba stau pe o creangă din apropiere și se fac că nu-și aud puii cerșind mâncare. În linii generale, părăsirea cuibului părintesc este o etapă firească în viața păsărilor, doar că nu întotdeauna aceasta se face în condiții liniștite. De multe ori, puii cad la sol după primele bătăi din aripi și rămân acolo debusolați sau surprinși de dificultatea exercițiului de zbor. Aproape întotdeauna unul din părinți se află prin apropiere și supraveghează micul zburător – însă niciodată nu vine să îi de guler și să-l ridice în sus, din simplul motiv că păsările nu fac așa ceva! Puiul are responsabilitatea de a se ridica singur, cu propriile puteri. Este cu siguranță un prag sever de trecut!
Foto: Vitalie Ajder.
Ce trebuie să facem?
În cazul în care găsim pui de păsări pe care îi considerăm căzuți din cuib, trebuie să parcurgem câțiva pași simpli. În primul rând verificăm starea puiului: dacă este sănătos și nu prezintă semne de traume, î ridicăm de pe sol și îl punem într-un loc ferit, de exemplu pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-am găsit. Putem să-i confecționăm un adăpost provizoriu, dintr-o cutie sau pahar de plastic, punând șervețele de hârtie sub pui. După ce l-am pus într-un loc sigur, este important să urmărim dacă părinții puiului se întorc. Dacă nu au pățit ceva, cu siguranță vor veni să-l hrănească, căci păsările sunt niște părinți foarte responsabili. De aceea, este bine să stăm prin zonă pentru a vedea dacă părinții au revenit la cuib. Dacă peste două ore nu apare nimeni, anunțăm pe cineva specializat.
Foto: Cristinei Kifa
Dacă pasărea este rănită sau bolnavă, adică nu își poate flutura aripile, prezintă sângerări, aripile sunt lăsate în mod inegal, este slăbită sau tremură puternic, trebuie să cerem ajutor specializat cât mai repede posibil, pentru că orice întârziere înseamnă mai puține șanse de salvare a păsării. Un medic veterinar sau o persoană care are cunoștințe de salvare și de reabilitare a păsărilor sălbatice poate examina pasărea pentru a stabili exact ce specie este și dacă a suferit anumite traumatisme.
Dacă luăm puiul pentru a-l preda unui veterinar, îl plasăm într-o cutie de carton bine ventilată și acoperită, iar pe fundul cutiei punem șervețele de hârtie (nu textile). Puiul trebuie ținut într-un loc cald, întunecos și ferit de zgomot – iar dacă puiul este încă golaș – îi vom pune alături o sticlă cu apă caldă. Cel mai frecvent vom găsim pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri, dar și bufnițe (ciufi de pădure, cucuvele) care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici și care ies din cuib înainte să poată zbura bine. Părinții vin și-i hrănesc pe creangă sau pe jos. Ei mențin mereu legătura cu puii și îi monitorizează din apropiere.
Dacă luăm puiul pentru a-l preda unui veterinar, îl plasăm într-o cutie de carton bine ventilată și acoperită, iar pe fundul cutiei punem șervețele de hârtie (nu textile). Puiul trebuie ținut într-un loc cald, întunecos și ferit de zgomot – iar dacă puiul este încă golaș – îi vom pune alături o sticlă cu apă caldă. Cel mai frecvent vom găsim pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri, dar și bufnițe (ciufi de pădure, cucuvele) care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici și care ies din cuib înainte să poată zbura bine. Părinții vin și-i hrănesc pe creangă sau pe jos. Ei mențin mereu legătura cu puii și îi monitorizează din apropiere.
Ce nu trebuie să facem?
Păsările sălbatice sunt supuse unui stres fantastic când sunt în captivitate. Omul este perceput ca un prădător, de aceea atingerile, mângâierile și giugiulelile nu sunt deloc binevenite. De asemenea, nu plasăm păsările sălbatice lângă animale domestice ca să „se joace”.
Nu hrănim pasărea cu grăunțe, mălai sau alte cereale pe care le consumă păsările domestice. Hrana unui animal sălbatic diferă radical, iar noi, neștiind care e dieta specifică, riscăm le facem mai rău.
Nu hrănim pasărea cu grăunțe, mălai sau alte cereale pe care le consumă păsările domestice. Hrana unui animal sălbatic diferă radical, iar noi, neștiind care e dieta specifică, riscăm le facem mai rău.
Foto: Vitalie Ajder
Dacă nu există semne de traume sau boală, nu este indicat să luăm puiul acasă! O creștere artificială va determina pasărea să nu-i mai fie frică de oameni, iar asta înseamnă șanse reduse de a se readapta în libertate. Nu în ultimul rând, o alimentație necorespunzătoare poate determina boli metabolice, precum osteodistrofie sau demineralizare osoasă, care duce la deformări ale oaselor și implicit la handicaparea zborului.
Așadar, dacă găsim pui de păsări care se încurcă printre pașii noștri, nu trebuie să-i considerăm că sunt abandonați, să îi luăm din mediul lor natural și să-i „salvăm” ducându-i acasă la noi. Deși suntem tentați să credem că îi vom îngriji foarte bine, adevărul e că niciodată nu îi vom putea înlocui pe părinții care i-au crescut cu atât de mult efort! Cea mai bună șansă de supraviețuire a unui pui sunt părinții săi!
Silvia URSUL, Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii
© ECOPRESA. All rights reserved *** Preluarea textelor care aparțin www.ecopresa.md poate fi făcută doar cu indicarea sursei și link activ către subiectul preluat.