Anul 2019, al doilea cel mai călduros din istoria înregistrărilor meteorologice
2019 a fost al doilea cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice şi a încheiat cel mai călduros deceniu din această istorie ce a început în secolul XIX, a anunţat miercuri Copernicus, serviciul privind schimbările climatice al Uniunii Europene, citat de AFP și Agerpres.
Anul trecut s-a situat pe locul al doilea în topul celor mai călduroşi ani înregistraţi, cu doar 0,04 grade Celsius în urma 2016, care rămâne cel mai călduros an, însă după un episod El Nino deosebit de intens.
Deceniul 2010-2019 a fost cel mai călduros de la începutul măsurătorilor, a precizat Copernicus.
În 2019, temperatura a depăşit cu 0,6 grade Celsius media din perioada 1981-2010.
„Din nou, 2019 a fost din nou un an excepţional de călduros, de fapt al doilea cel mai călduros la nivel mondial, conform bazelor noastre de date, cu multe luni care au doborât recorduri”, a comentat Carlo Buontempo din cadrul serviciului european Copernicus.
Europa a înregistrat anul trecut cea mai ridicată temperatură din istoria înregistrărilor meteorologice de pe acest continent, depăşind valorile din anii 2014, 2015 şi 2018.
Serviciul european a confirmat, de asemenea, că nivelul concentraţiilor de CO2 din atmosferă a continuat să crească în 2019.
Anul 2018 a fost al patrulea cel mai călduros din istoria înregistrărilor meteorologice, continuându-se seria anilor caniculari, provocată de creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră emise în atmosferă în urma activităţilor umane, a anunţat Copernicus în luna ianuarie a anului trecut. 2017 şi 2015 au fost la rândul lor uşor mai călduroşi în comparaţie cu datele înregistrate în 2018, a precizat Copernicus.