Pe aici cândva trecea un râu...
IMAGINE ȘI MONTAJ DE ECATERINA ALEXANDR
Trăim în anul în care debitele râurilor au atins valori de 5-6 ori sub media multianuală, iar nivelul apei în Nistru a scăzut cu peste 60%, ajungând în unele locuri și la câteva zeci de centimetri. Din cele peste 3000 de râuri mici care traversează R. Moldova, se estimează că aproape jumătate sunt pe cale de dispariție, reduse la simple pârâuri pline de stuf și mâl.
Este consecinţa temperaturilor caniculare, a lipsei de precipitații, dar și a defișărilor nefaste în scopul de a mări suprafeţele arabile, cu prețul desecării luncii râurilor. Faptul că rămânem fără râuri ne afectează indirect pe toți, fie că vorbim de producția agricolă sau de accesibilitatea și prețul resurselor de apă.
Totuși, există o categorie de oameni asupra cărora pierderea râurilor își lasă amprenta mai adânc. Este vorba despre cei care își duc traiul în preajma râurilor cândva impunătoare și le-au urmărit declinul cu ochii.
Ecopresa.md a mers în căutarea acestor voci, pentru a auzi la prima mână povestea râurilor care au fost și aproape nu mai sunt. Oameni simpli de la sat, primari, dar și experți de mediu ne-au împărtășit perspectiva lor asupra a două râuri pe care le cunosc îndeaproape: Botna și Bălțata.
La aproximativ 30 km de Chișinău, în raionul Ialoveni, se află satul Văsieni, care găzduiește o porțiune generoasă a râului Botna. Afluent al Nistrului, Botna este unul din cele câteva râuri mici din țară pentru care a fost emis cod roșu de secetă hidrologică vara aceasta, nivelul de scurgere ajungând la doar 10% în luna iulie.
Valeriu Coban, în vârstă de 61 de ani, trăiește în satul Văsieni și cunoaște bine Botna încă de mic copil: „Botna, eu am crescut într-însa, pe malul ăsta. Apa curgea, era la un metru înălțimea; și pește, tot era normal. Acum, nimic – puteți să vă uitați, că-i 5 cm. Nu curge, nu e apă”.
Același contrast amar îl remarcă și o localnică pe care o întâlnim la magazinul din sat: „Pe lângă Botna mergeau niște uluci. Acolo curgea apă, venea tocmai de la Horodca. Era apă, noi prin Botna nu puteam trece, dar acuma? Îi secat de tot...”
În opinia lui Valeriu Coban, nici măcar un nivel mai înalt de precipitații nu ar remedia problema, deoarece apa nu se reține în sol, ci se oprește la 10-15 cm adâncime. Adevărata sursă a problemei, în viziunea lui, constă în blocarea iazurilor care aduceau apă în Botna:
„Tot nordul, pe unde trece apa, toți pun «jalez», opresc apa și o iau în folosința proprie. De aici trebuie de început. Râul vine din deal, 60-70 km încolo. Iată dacă de acolo să luăm tot, să mai deschidem câte un pic apa, ar fi apă și pe Botna”.
Referitor la o eventuală restabilire a cursului Botnei, Valeriu se exprimă fără prea mult optimism, făcând referire la natura umană și lipsa de conștientizare.
Despre Botna stăm de vorbă și cu Petru Vinari, coordonator „Plantăm fapte bune în Moldova”, care nu este deloc străin de Văsieni, satul de baștină al mamei sale. De-a lungul vacanțelor de vară petrecute la bunici, Petru a avut ocazia să cunoască acea Botna în plină glorie, de care ne-au povestit localnicii.
„Îmi amintesc că apa acestui râu era mai impunătoare. Nu putea fi traversată dintr-un pas, ca acum, ci mai degrabă pe un pod – cel lângă care ne aflăm. Era mult mai curat, oamenii păreau a fi mai grijulii cu acest loc” .
În ziua de azi, Petru Vinari are ocazia să observe degradarea râului copilăriei sale, deja cu ochiul format de expert: „Din păcate, nu se respectă zona de protecție a acestui râu. Mai sunt și schimbările climatice din ultima perioadă, care au făcut râul să sece, așa încât mai degrabă amintește de o băltoacă decât de un râu”.
Potrivit expertului, cazul Botnei este reprezentativ pentru ceea ce se întâmplă în toată țara, atât în sate, cât și în arii natural-protejate. Cel mai adesea, impactul vine de la agricultori, care trag brazda până la malul râurilor fără a respecta zona de protecție, dar și de la gunoaiele evacuate pe râu de către localnici.
Totuși, Petru încă mai vede loc de speranță pentru refacerea debitului pe Botna prin implicarea mai multor actori-cheie, în frunte cu autoritățile de la nivel local.
Eu sper că pentru râul Botna totuși, într-o zi sau alta, se vor găsi resurse, oameni, dorința de a merge până la capăt, ca toate satele să fie antrenate în procesul ăsta. Ar trebui să vedem un plan de acțiune foarte clar cu administrațiile publice locale, ca să putem să reabilităm zona de protecție, să plantăm aceste fâșii forestiere, să repunem în funcțiune izvoarele.
Petru mai adaugă că R. Moldova are deja în vigoare diferite convenții și legi care vizează problema râurilor, însă prevederile acestora întârzie să fie aplicate.
De situația pe Botna este conștient și primarul satului Văsieni, Sergiu Candu, care a răspuns la întrebările Ecopresa.md. Edilul consideră că starea „dezastruoasă” a râului Botna se datorează unui cumul de factori, mai exact „degradarea continuă a solului și a condițiilor de mediu și utilizarea irațională a resurselor de către oameni”.
Întrebat ce părere are despre ideea că apa ar fi stopată în cursul superior, primarul Sergiu Candu susține că vede problema mai degrabă în volumul scăzut de precipitații.
„Eu nu știu dacă cineva oprește sau nu apa, problema stă în nivelul mic de precipitații. Izvorul are și el o capacitate, care depinde de volumul de precipitații căzute. Respectiv, avem volumul care îl avem în ziua de azi”.
Consecința principală evidențiată de primar este înnămolirea râului, de la izvor și până la revărsarea în Nistru. Aceasta aduce, la rândul ei, o problemă mult mai gravă: riscul de inundație a localităților traversate de Botna, în caz de ploi torențiale sau debit mare de apă. Primarul spune că a încercat în mod repetat să ridice problema la nivelul autorităților, însă fără vreun rezultat.
Sunt membru al consiliului asociației sub-bazinale Nistru și am ridicat întrebarea despre râul Botna, despre curățarea și adâncirea albiei. De mai multe ori am încercat, în ședințe cu colegii, să determinăm problema și să găsim soluții, dar din păcate, la moment încă nu s-au identificat.
Între timp, edilul își pune nădejdea în simțul civic al tuturor moldovenilor în interacțiunile lor cu râurile (și nu numai): „Sperăm la conștiința oamenilor de pe întreg teritoriul țării noastre în a păstra această palmă frumoasă de pământ, și a revitaliza ceea ce este frumos în fiecare localitate”.
Ne continuăm pelerinajul râurilor secate alături de Petru la Bălăbănești, acolo unde au avut loc acțiuni „Plantăm fapte bune” în primăvara și toamna anului trecut. Terenul plantat atunci a fost ales pentru proximitatea față de râul Bălțata, din care abia se mai vede acum firicel de apă. Pe anumite segmente, fundul râului este complet uscat, astfel încât ne putem plimba de-a lungul său.
„Față de ce-am văzut la Botna, locul acesta arată puțin mai tragic. În ambele cazuri, peisajele sunt mutilate în scopul obținerii producției agricole, încă din timpul Uniunii Sovietice. Din păcate, de la independență încoace, atât autoritățile publice locale, cât și centrale, nu au arătat interes în reabilitarea zonelor umede”, remarcă expertul.
Împrejurul a ceea ce era cândva Bălțata, vedem multă vegetație spontană arsă de soare, dar și o parte din sălciile sădite de „Plantăm fapte bune”, nici ele cruțate de arsuri. Chiar și așa, Petru se bucură că acestea au supraviețuit, în ciuda lipsei de apă din precipitații și din râu.
„Vom monitoriza mai atent plantațiile făcute, astfel încât măcar puieții plantați, pe care noi atât de mult vrem să-i creștem și să-i introducem în componența unei păduri, să rămână vii. Vom fi nevoiți să atragem mai multă apă, atât în timpul plantărilor, cât și în timpul îngrijirilor. Cu siguranță, vom încerca să suplinim nivelul de biomasă care lipsește acestui loc”, explică Petru.
Tudor Barbacaru - sau nea Tudor, cum îl prezintă Petru - are 70 de ani și este locuitor al satului Bălăbănești de când se știe. Casa în care trăiește se află chiar alături de ceea ce se putea numi cândva „râul Bălțata”, actualmente redus la o albie secată.
Nea Tudor își amintește însă „râulețul”, așa cum îl alintă, în vremurile lui mai bune, pe vremea când încă i se spunea „Recea”, și nu „Bălțata”, și când se puteau chiar prinde pești în el.
„Toată suprafața asta, cât ține râulețul, era cu stuf. Așa șanț la râuleț nu era. El mergea pe deasupra și noi prin pâlcul ăsta prindeam chișcari, diferiți pești. În timp, a dispărut elementara verdeață care mai era aici. Am încercat să văd un pește, mic măcar. Nici broaște nu sunt, dacă observați”, povestește bărbatul.
Pentru nea Tudor, soluția este una și bună: împădurirea cât mai intensă în preajma apelor curgătoare.
Până n-o să punem copaci pe malurile fiecărui pârâu, fiecărui râuleț, n-o să fie niciun rezultat. Copacii mențin umiditatea și fixează pământul, ca să nu se înnămolească. Dacă izvorul, până la Nistru, o să fie împădurit așa cum o fost, o să avem de toate și o să fie și ploi ca în copilăria mea.
Cu toate astea, bătrânul nu prea mai are vreo nădejde pentru reabilitarea râului Bălțata, atât din considerente financiare, cât și din punct de vedere al factorului uman: „Eu am pierdut încrederea, deoarece toate râulețele trebuie pornite, restabilite de la izvor. Pentru asta trebuie muncă, trebuie bani și în primul rând, oameni cu tragere de inimă”.
Nea Tudor crede că această tragere de inimă spre ecologie poate și trebuie să le fie insuflată oamenilor încă de mici, prin intermediul sistemului de învățământ: „Cred că trebuie de început cu grădinița de copii, apoi de continuat cu școala, facultatea. La orice facultate ar trebui să se studieze, ca subiect separat, ecologia”.
De aceeași părere este și Petru Vinari, care vede în asta o abordare strategică pentru a preveni degradarea râurilor:.
Cu siguranță ar trebui să fie o strategie de lucru cu tinerii, cu elevii, cu copiii din aceste zone, pentru ca ei să conștientizeze pericolul la care se supun. Cred că ei ar fi cei mai motivați să-și păstreze resursele de apă și, în genere, un mediu ambiant prietenos și sănătos.
De ce ar trebui să ne pese că rămânem fără râuri
Dincolo de statisticile sumbre, situația râurilor din R. Moldova are consecințe foarte palpabile și foarte grave pe mai multe planuri.
„În primul rând, cu cât mai multă apă avem, cu atât ea este mai curată. Volumul apei scade și, respectiv, gradul ei de poluare se resimte mai mult, iar acolo unde cândva era o apă, avem mai multe gunoaie”, ne explică Petru Vinari.
Acesta mai menționează că lipsa apei în râuri se soldează cu degradarea solurilor, fapt ce afectează atât roada agricolă, cât și tot ecosistemul local.
„Insectele și plantele locale sunt înlocuite cu cele intruziv-invazive. Plantele sunt mai vulnerabile în fața acestor insecte, dar și în fața temperaturilor caniculare. Cu siguranță, sunt afectate ritmurile de creștere a plantelor anuale și multianuale, iar pădurile resimt și ele scăderea de umiditate a aerului”.
Nu în ultimul rând, Petru e de părere că, în viitor, vom rămâne fără apă, chiar și în fântânile arteziene și, drept urmare, prețul la apă se va majora simțitor.
Soluția pentru a preveni desecarea râurilor pe termen lung este clară, cerută într-un glas de experți și localnici deopotrivă: împădurire cât mai multă și corectă, precum și plantarea fâșiilor de protecție pe malurile râurilor, ce asigură izolarea albiilor, captarea şi reţinerea apei.
© ECOPRESA. All rights reserved *** Preluarea textelor care aparțin www.ecopresa.md poate fi făcută doar cu indicarea sursei și link activ către subiectul preluat.