Viorel Sculea a început a activa ca pădurar după ce a absolvit Colegiul de Ecologie din Chișinău. Ca tânăr specialist, a lucrat jumătate de an în pădurea de la Vărzărești, dar apoi a decis să vină mai aproape de casă. Deja de două decenii muncește în ocolul silvic Bravicea, care se mărginește cu satul de baștină, Ghetlova, acolo unde și locuiește.

În plină forță și tinerețe, pădurarul Viorel merge cu pași mari și apăsați pe potecile din pădure, descriindu-le pe toate diferit, deși nouă peisajele ni se par la fel. La un moment, ne arată o hrănitoare unde are grijă să aducă fân și sare pentru viețuitoarele pădurii.

Vară, când sunt temperaturi caniculare, tot are grijă de animalele din pădure, aducând apă pentru ele.

Pășim cu atenție pe covorul uscat de frunze, în timp ce Viorel Sculea ne descrie activitățile unui pădurar pe durata anului, paza pădurii fiind o prioritate pentru orice anotimp.

Iarna pădurarii examinează pădurea și observă starea de sănătate a acesteia. Lipsa frunzișului le permite să vadă mai multe probleme. Cu puțină ghidare, nu ne-a fost greu să înțelegem cât de mult este afectată de secetă porțiunea de pădure în care ajunsesem.

Ne explică că se retrag apele subterane, iar cei mai afectați sunt arborii tineri. „Înainte, curgeau izvoare prin toate râpele prin pădure, acum - practic au dispărut”, constată cu regret. Speră ca anul 2022 să fie bogat în precipitații, iar codrul să-și revină.

Deși în pădure se întâlnesc și tei, frasini sau arțari, stejarul aici e rege. Mai exact, gorunul. Sunt arbori înalți, puternici, dar care cresc greu și necesită grijă suplimentară din partea silvicultorilor pentru a ajunge la maturitate. Ca să se înalțe de un metru unui stejar îi trebuie până la 10 ani. Timpul acesta, însă, poate fi mai scurt sau mai lung, în funcție de specie, dar și de condițiile climaterice.

Viorel Sculea ne arată o parcelă de stejari de circa 7 ani - copaci în toată legea. Cu emoție ne spune cum a sădit ghinda, arătându-ne mâinile muncite. Asta și este mândria unui pădurar: ghinda din care răsare copacul, puieții care ajung arbori maturi și de care se vor bucura generațiile viitoare.

Pentru a ne explica mai detaliat, pădurarul ne arată o parcelă unde a avut loc o tăiere succesivă și s-au făcut două intervenții. La prima intervenție s-au înlăturat copacii mai defectuoși și s-au creat condiții pentru dezvoltarea sămânțișului. „A doua intervenție se face peste doi ani când vedem că s-a instalat sămânțișul, îi dăm lumină sămânțișului”, ne explică pădurarul. Arătând spre porțiune de câțiva ari, Viorel Sculea afirmă că aici sămânțișul s-a instalat natural și nu a fost necesară intervenția omului.

În timp ce mergem spre o altă parcelă, astfel este împărțită pădurea, Viorel Sculea ne povestește că singurele lucrări care se fac în pădurea de la Orhei, care este și rezervație naturală, sunt cele de igienă. Ele sunt stabilite de Institutul de Cercetari si Amenajări Silvice (ICAS) pe o perioadă de zece ani. Potrivit lui, nicio creangă de copac nu este tăiată fără autorizație. Mai târziu, ne va arăta și hărțile, și planurile pădurii, care, spune el, sunt lege pentru toți silvicultorii care lucrează aici.

Deși, oficial, pădurarii au un orar de muncă de la 8 la 17:00, Viorel Sculea spune că atât el, cât și colegii, se află la muncă practic non-stop. Mai ales în perioada rece a anului, când oamenii au nevoie de lemn de foc.

„Pădurea nu are gard, în orice moment poate să fie o încălcare pe undeva, și noi trebuie să fim gata”, afirmă Viorel Sculea. De mare ajutor sunt și pădurarii vecini, colegi buni, cu care se ajută reciproc.

„Greutăți sunt foarte multe în silvicultură, dar ne isprăvim”, spune pădurarul, enumerând provocările de zi cu zi – de la lupta cu tăierile ilicite, la braconajul în sezonul de vânătoare. Dacă anterior pădurarii aveau arme, acum nu mai au acest drept. Nu au nici mandat de agent constatator, pot doar să scrie proces verbal, dacă observă o încălcare. În caz de nereguli în pădure, ei sună poliției, și ca oricare cetățean.

Deși lucrează de peste 20 de ani, Viorel Sculea are un salariu de puțin peste patru mii de lei, la fel ca și colegii săi. Pentru a duce un trai decent, pădurarul ține gospodărie și practică agricultura.

Și-ar dori o remunerare mai mare, dar se consolează cu gândul că „asta își doresc nu numai silvicultorii, dar toți oamenii din țară - un salariu adecvat”.

A avut și momente când se gândea să apuce drumurile străinătății sau cel puțin să-și schimbe meseria, dar dragostea de pădure îl ține pe loc.

Am continuat să mergem prin pădure și să admirăm colinele unde se adăpostesc căprioarele. După ani de observație, pădurarul le cunoaște și regimul, și ritmul, astfel că ne-a asigurat că le vedem și noi. Și am avut acest noroc! Cenușii, abia vizibile din marea de copaci care le înconjoară, le-a dat de gol codița albă. Căprioarele nu au stat la pozat, ci au luat-o la goană. „Nu sunt obișnuite cu oamenii”, ne spune pădurarul, deși recunoaște că el le admiră zilnic când trece la pas prin potecile cantonului care îi este dat în îngrijire.