fbpx

/FOTO. VIDEO/ După ani de așteptare, apa nu mai este un lux pentru locuitorii satului Pohoarna

Susține Ecopresa, distribuie!

Aproape 51% dintre satele Moldovei nu au acces la alimentarea cu apă potabilă din sistemul public, arătau, acum doi ani, datele Biroului Național de Statistică. Până nu demult, în rândul lor intra și Pohoarna din Șoldănești. Abia în anul 2020, jumătate dintre locuitorii de aici, precum și instituțiile publice, au reușit să se conecteze la apeduct, iar în câteva luni urmează să fie pus în funcțiune și sistemul de canalizare.

Lipsa accesului la apă afectează viața oricui, dar, în mod special, sunt vulnerabile femeile. Îngrijirea familiei, pregătirea mesei, spălarea hainelor nu îi sunt străine nici doamnei Zinaida Burez. O viață a adus apa cu căldările, spetindu-se câte 300 de metri până la cea mai apropiată fântână. Acum, se bucură că prin țevi apa ajunge și la ea în gospodărie. Robinetul este în ogradă, astfel că nu mai irosește timp și efort, iar apa nu mai este un lux. Pentru a se conecta la apeduct a achitat 3600 de lei, dar nu regretă deloc investiția făcută.

„Apa este gustoasă, nu are niciun miros urât. Sperăm că-i și sănătoasă”, spune ea. Doamna Zinaida are în gând să aducă apa până în casă,  „să ne facem comodități”, povestește cu entuziasm, spunând că așteaptă și conectarea la canalizare.

Zinainda Burez s-a conectat la canalizare și nu trebuie să meargă câte 300 de metri pentru o căldare cu apă. Foto: Ecaterina Alexandr

Printre gospodăriile branșate la sistemul centralizat de apă este și cea a lui Victor Tîltu. Bărbatul zice că a așteptat mulți ani accesul la rețeaua de apă potabilă, fiindcă în partea de sat în care locuiește au secat practic toate fântânile.

Costul pentru conectarea la apeduct ajunge la câteva mii de lei

Am fântână și în ogradă, dar nu-i apă. Apa a dispărut”, ne-a spus acesta.  Pentru a se conecta a achitat peste patru mii de lei, dar este mulțumit și nici prețul nu reprezintă o problemă.

Mulți spun că îi scump, da iată pune pe cineva să care o tonă de apă cu 20 de lei, nu va fi de acord. Mulți nu prețuiesc apa”, este de părere domnul Victor.

Datorită accesului la rețeaua de apă, bărbatul și-a modernizat traiul – a adus apa până în casă și așteaptă ca gospodăria să-i fie racordată și la canalizare. Este conștient că prețul va crește, dar spune că va achita cât trebuie.

Victor Tîltu nu a mai scos demult apă din fântâna din ogradă, a secat izvorul. El este acum proprietarul uneia dintre cele peste 250 gospodării care s-au conectat la apeduct. Foto: Ecaterina Alexandr

Costul unui metru cub de apă – 20 de lei și 69 de bani

Cetățenii de la Pohoarna achită lunar conform bonului de plata. Prețul unui metru cub de apă constituie 20,69 lei. Tariful este unic pentru  toate localitățile deservite de SA „Servicii Comunale Florești”, atât în raionul Florești, cât și în Șoldănești. Acesta a fost aprobat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Tariful acoperă costurile de producție, a celor operaționale, costurile de reparație și întreținere.

 Primarul satului Pohoarna, Andrei Bulat, spune că conectarea la apeduct s-a făcut datorită unui proiect finanțat de Fondul Ecologic Național, iar în prezent se fac ultimele lucrări la stația de epurare, pentru a putea racorda cetățenii și la canalizare.

„La moment, finalizăm lucrările la stația de epurare, a mai rămas să fie conectată la energia electrică. Credem că în câteva luni vom reuși ”, afirmă edilul. 

Andrei Bulat, primarul satului Pohoarna. Foto: Ecaterina Alexandr

Stația de epurare a fost instalată anul trecut, iar costul ei este de aproximativ două milioane de lei. „Stația va trata apa de la gospodării, iar după toate procesele de epurare, apa va fi revărsată într-un pârâiaș”, explică Andrei Bulat. 

Primarul satului Pohoarna spune că proiectul este implementat de câțiva ani, iar în cadrul acestuia au reușit să foreze o sondă arteziană, să construiască un apeduct cu o lungime de 11 kilometri și rețeaua de canalizare cu aceiași lungime.

Odată cu racordarea la canalizare, prețul care va fi achitat de săteni va crește cu vreo 10 lei

Dacă acum sătenii achită aproximativ 21 de lei pentru un metru cub de apă, primarul estimează că prețul va crește cu circa 10 lei, în momentul când va funcționa și sistemul de canalizare.

Apeductul  din satul Pohoarna a fost dat în gestiune operatorului regional  SA „Servicii Comunale Florești”. Aceasta este și instituția către care apelează sătenii în caz că vor să aibă acces la rețeaua de apă potabilă.

Stația de epurare din satul Pohoarna. Aceasta trebuie să fie conectată la curent electric pentru a fi funcțională. Foto: Ecaterina Alexandr

Regionalizarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare – o soluție pentru localitățile rurale

Potrivit primarului, cel mai probabil, întreprinderea din Florești va gestiona și sistemul de canalizare și stația de epurare din satul Pohoarna.

Modelul utilizat la Pohoarna corespunde prevederilor Strategiei naționale de alimentare cu apă și canalizare. Experta națională pe politica de regionalizare în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional în sectorul de apă și canalizare”, Liliana Belecciu, susține că autoritățile locale trebuie să opteze pentru regionalizare. Astfel, se pune o presiune mai mică pe cetățeni, iar consumatorii primesc servicii calitative, la un preț mai bun.

„Prin regionalizare obținem economii la scară, pe principiul solidarității, adică compensăm cheltuielile sat-oraș și astfel obținem servicii mai performante, la un tarif acceptabil”, afirmă experta.

Liliana Belecciu spune că, costurile de întreținere a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare sunt diferite de la o localitate la alta, astfel prin conectarea și gestionarea comună a acestora se obține un tarif mediu, care este accesibil mai multor cetățeni.

Regionalizarea înseamnă și evitarea creării unor operatori mici în fiecare localitate, care, de cele mai multe ori, nu au capacitatea de a presta servicii calitative.

Prin delegarea gestiunii serviciilor, operatorii regionali devin, în timp, întreprinderi viabile, cu capacitatea de a interveni  în cazul unor avarii, remedierea situațiilor respective, dar și de a se moderniza.

În Republica Moldova, în prezent sunt nouă operatori regionali, unul dintre ei fiind și S.A. „Servicii Comunale Florești”. În afară de Pohoarna, întreprinderea deservește 32 de localități, care sunt amplasate în raioanele Florești și Șoldănești.

Fântânile nu mai sunt sursa principală de alimentare cu apă a locuitorilor din Pohoarna. Foto: Ecaterina Alexandr

Accesul la apă și sanitație este un drept universal al omului, acesta însemnând și dreptul la viaţă şi demnitate umană.

Potrivit Strategiei de alimentare cu apă și canalizare, până în 2028, accesul la apă sigură şi sanitaţie adecvată trebuie asigurat pentru toate localităţile şi populaţia Republicii Moldova, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii, demnităţii şi calităţii vieţii şi la dezvoltarea economică a ţării.

Video/Foto: Ecaterina Alexandr

Text: Cristina Straton

Redactare: Lilia Curchi

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos” la nivel național.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!