SUN DĂ-I FEST a adus energie curată în inima Chişinăului

119
Foto: Ecopresa.md

Mii de oameni au venit duminică, 25 iunie, în Grădina Publică Ştefan cel Mare să descopere tehnologiile de producere a energiei regenerabile şi să se delecteze cu melodii cântate la instrumente muzicale alimentate de la panouri fotovoltaice. Toate astea s-au desfășurat la SUN Dă-I Fest, ajuns la a cincea ediţie, organizat de Proiectul Energie şi Biomasă – finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi POT Music.

Sunt foarte fericit să particip din nou la SUN Dă-I Fest. Uniunea Europeană susţine organizarea acestui eveniment, ajuns la a V-ea ediţie, care este, deopotrivă, un eveniment frumos pentru întreaga familie, dar şi o oportunitate de a descoperi energia regenerabilă care aduce beneficii în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Muzică, ateliere de lucru, jocuri interactive, iniţiative eco ale tinerilor sunt doar câteva din ofertele atractive ale acestui eveniment”, spune Aneil Singh, Şeful Secţiei Cooperare în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Vizitatorii au descoperit şi inovaţiile eco gândite şi create de tinerii din şcoli şi universităţi. Microhidrocentrale, turbine eoliene construite din deşeuri, antenă solară parabolică, cuptoare solare, roboţi, sisteme de monitorizare de la distanţă a energiei consumate, modele de casă care consumă doar energie regenerabilă sunt câteva din inovaţiile expuse de tinerii din Republica Moldova.

Sunt încântată de entuziasmul tinerilor inovatori şi convinsă că ideile lor nu se vor opri la aceste machete, prototipuri, ci vor creşte în proiecte valoroase care vor schimba lumea în una prietenoasă naturii. Remarc, de asemenea, şi interesul sporit al oamenilor faţă de energia curată produsă în propria ţară, ceea ce aduce cu sine şi siguranţă, locuri noi de muncă, noi afaceri şi bani investiţi în Moldova”, a declarat Dafina Gercheva, Coordonatoare rezidentă ONU și Reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.

Perimetrul festivalului SUN Dă-I Fest a fost plin de tehnologii de energie regenerabilă care funcţionau în regim real: cazane pe biomasă ce produc energie termică, panouri fotovoltaice ce ne dau electricitate curată şi colectoare solare ce încălzesc apa. Vizitatorii au testat automobilele, scuterele şi bicicletele electrice, au primit informaţii din prima sursă de la companiile care promovează tehnologiile curate la noi în ţară şi au cunoscut istoriile oamenilor care au renunţat la energia poluantă în favoarea celei curate produse la noi în ţară.

Tehnologiile expuse aici promovează modele de consum inteligent de energie curată şi de sporire a independenţei noastre energetice. Mă bucur că pe an ce trece devin tot mai variate ofertele de pe piaţa locală din sectorul energetic şi, nu în ultimul rând, admir entuziaştii care au înlocuit energia din surse fosile cu cea regenerabilă”, spune Călin Negură, şef al Direcţiei generale energetică, Ministerul   Economiei.

IMG_0015
Deschidere oficială SUN Dă-I Fest. Foto: Ecopresa.md
IMG_0104
Inovaţii la SUN Dă-I Fest. Foto: Ecopresa.md
IMG_0026
Eco-bibliotecă la SUN Dă-I Fest – cu prezentarea materialelor de educaţie şi promovare a resurselor regenerabile. Foto: Ecopresa.md
IMG_0071
Experimente la SUN Dă-I Fest. Foto: Ecopresa.md

SUN Dă-I Fest a venit şi cu un târg al meşterilor pasionaţi de lucruri autentice, care au expus spre vânzare obiecte decorative, bijuterii, tablouri create din produse naturale. Copiii au putut colora un safari plin de animale decupate din carton, aprinde becuri electrice cu ajutorul citricelor, alerga prin labirintul baloturilor de paie şi descoperi alte secrete ale energiei din sursele naturii. Adulții au participat la concursurile interactive la tema energiei regenerabile şi la atelierele practice de producere a energiei regenerabile şi de reciclare a deşeurilor, au învăţat cum să prepare bucate prietenoase mediului ambiant.

La SUN Dă-I Fest  a continuat și Campania de colectare a mijloacelor bănești pentru confecționarea și instalarea unui colector solar la azilul pentru bătrâni „Speranța” din satul Zorile, Orhei. Această inițiativă vine de la Centrul Republican „Gutta-Club”  și a demarat la Ziua Mediului 2017.IMG_0011

SUN Dă-I Fest a culminat cu un concert de muzică live susţinut de formaţiile Flat Foot (Suedia), Domino (România), Hi Mum, Sillaje, Glimpse, Via Dacă, Ambertraps, care au avut instrumentele muzicale alimentate de la energia solară.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, implementat în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro).

LĂSAȚI UN MESAJ