fbpx

Greta Thunberg spune că sensibilizarea oamenilor în ceea ce priveşte criza climatică este „abia la început”

 Greta Thunberg spune că sensibilizarea oamenilor în ceea ce priveşte criza climatică este „abia la început”

Foto: bbc.com

Susține Ecopresa, distribuie!

Activista suedeză Greta Thunberg spune că, deşi multe voci au etichetat 2019 drept anul în care oamenii au devenit mai conştienţi de ameninţarea pe care o presupune încălzirea globală, înţelegerea fenomenului se află încă ”abia la început”, informează DPA, citat de Agerpres.

“Am auzit multe voci spunând că ‘2019 a fost anul în care publicul s-a trezit în faţa crizei climatice'”, a scris luni pe Twitter activista adolescentă din Suedia. “Este o concepţie greşită”.

“Un număr mic de oameni, dar într-o creştere rapidă, au început să fie conştienţi de existenţa crizei climatice. Este abia începutul. Avem încă o înţelegere superficială”, a adăugat Greta Thunberg.

Săptămâna trecută, adolescenta s-a întors în faţa clădirii Parlamentului din Stockholm pentru a participa la protestele săptămânale pe care le-a iniţiat după ce a fost plecată din Suedia timp de patru luni şi jumătate.

Tânăra de 16 ani, care a fost desemnată recent Persoana Anului 2019 de revista Time, a demarat o mişcare globală pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice organizând greve şcolare în zilele de vineri.

Prima grevă şcolară a avut loc în august 2018.

În perioada în care nu s-a aflat în Suedia, Greta Thunberg a ţinut discursuri în cadrul unor reuniuni pe teme de mediu organizate în Elveţia şi New York, precum şi în cadrul Conferinţei pentru Climă organizată de ONU la Madrid.

Adolescenta suedeză nu a folosit avionul ca mijloc de transport din motive de protecţie a mediului şi a finalizat două călătorii transatlantice.

De la New York, unde a luat cuvântul în cadrul summitului ONU, Greta Thunberg a participat la alte reuniuni în Montreal, Canada, după care a traversat Statele Unite până la Los Angeles.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!