fbpx

Concurs pentru tineri – Pădurile, bunul nostru comun

 Concurs pentru tineri –  Pădurile, bunul nostru comun

Autor desen: Katie Amos

Susține Ecopresa, distribuie!

Copiii şi tinerii cu vârsta între 5 şi 19 ani sunt încurajaţi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) să-şi exprime viziunea asupra temei – “Pădurile, bunul nostru comun” într-un concurs de desen şi pictură în contextul Săptămânii Europene a Pădurilor 2017.

Lucrările pot fi realizate în format digital sau prin grafică în pix, creion; desen folosind creioane, cretă colorată sau cărbune; pictură cu vopsele acrilice, pe bază de ulei sau acuarelă. Lucrările urmează a fi transmise în format JPEG. Cererile de participare pot fi transmise aici.

Lucrările vor fi jurizate în 3 categorii de vârstă: 5 – 8 ani, 9 – 12 și 13 – 19 ani. În fiecare din categorii va fi aleasă câte o lucrare câştigătoare şi 3 lucrări finaliste.

PREMII

Lucrările câștigătoare și finaliste vor fi anunțate pe site-ul dedicat Săptămânii Europene a Pădurilor şi pe conturile din reţelele de socializare ale FAO în timpul desfăşurării Săptămânii Europene a Pădurilor(9-13 octombrie 2017). Acestea vor fi, de asemenea, prezentate în cadrul unei expoziţii dedicate subiectului, la Varșovia şi în calendarul Săptămânii Europene a Pădurilor. Câștigătorii și finaliștii vor primi câte un calendar, care va include desenele sau picturile lor. În plus, câștigătorii vor primi şi câte un certificat de merit.

Săptămâna Europeană a Pădurilor se va desfăşura în acest an în perioada 9-13 octombrie 2017, la Varşovia, Polonia.

Termenul limită de aplicare: 31 iulie 2017

Mai multe informaţii despre concurs şi regulamentul complet pot fi accesate în limbile engleză, rusă, franceză şi spaniolă aici.

Sursa: Diez.md

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!